FOTBAL ŞI BANI Europa League, sursă de puncte şi finanţare

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 25 iulie 2013

Europa League, sursă de puncte şi finanţare

Trei formaţii autohtone se vor lupta astăzi pentru calificarea în turul trei preliminar al Europa League. A doua competiţie intercluburi la nivel european poate reprezenta o sursă de finanţare pentru cluburile autohtone angrenate în aceasta (Petrolul Ploieşti, Pandurii Târgu Jiu şi Astra Giurgiu) dar poate contribui serios şi la zestrea de puncte a ţării noastre în clasamentul coeficienţilor. Banii încasaţi de Steaua în ultimii doi ani demonstrează că un parcurs bun în Europa League poate fi concretizat în milioane bune de euro. Formaţia din Ghencea a primit 4.366.707 de euro pentru participarea din ediţia trecută a competiţiei, unde a ajuns până în optimile de finală, după ce în sezonul 2011-2012 a încasat 3.136.783 de euro.

Toate cele trei reprezentante ale Ligii 1 păstrează şanse reale de calificare în faza superioară a Europa League. Programul partidelor de astăzi lor este următorul: Pandurii Târgu Jiu - Levadia Tallin (Estonia) (ora 20:00, în tur scorul a fost 0-0), Omonia Nicosia (Cipru) - Astra Giurgiu (ora 20:00, în tur 1-1), Vikingur (Insulele Feroe) - Petrolul Ploieşti (ora 21:00, în tur 0-3). Adversarii pentru următorul tur sunt deja stabiliţi; în cazul în care se vor califica, echipele noastre ar juca împotriva unor echipe mult mai puternice: Petrolul ar urma să întâlnească pe Vitesse Arnhem (Olanda), Astra Giurgiu pe învingătoarea dintre IFK Goteborg (Suedia) şi Trencin (Slovacia), iar Pandurii pe Hapoel Tel-Aviv (Israel). Turul 3 al Europa League se joacă pe 1 august iar returul pe 8 august. Campioana naţională, Steaua Bucureşti, s-a calificat deja în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, după ce a eliminat pe campioana Macedoniei, Vardar Skopje (3-0 în tur, 2-1 în retur). În următoarea fază, echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf se va confrunta cu reprezentanta Georgiei, Dinamo Tbilisi.

Revenind la banii care pot fi câştigaţi în Europa League, cei 4.366.707 de euro obţinuţi de Steaua de la UEFA reprezintă: bonus pentru calificarea în grupe (acelaşi pentru toate echipele) - 1.300.000 de euro, bonus pentru rezultatele obţinute în Grupa E - 800.000 de euro, bonus pentru accederea în 16-imi de pe primul loc al grupei - 400.000 de euro, alt bonus de 200.000 de euro pentru calificarea 16-imi, "market-pool" - 1.316.707 de euro şi bonus calificarea în optimi - 350.000 de euro. Chelsea, câştigătoarea Europa League, venită din Liga Campionilor, a încasat 10.700.000 de euro numai în această competiţie, în timp ce finalista Benfica a câştigat 5.700.000 milioane de euro. Cel mai mult a primit însă echipa turcă Fenerbahce (11.181.270 de euro, cu un market pool de 6.581.270). Echipele participante în Europa League au primit 209 milioane de euro, sume importante încasând şi Lazio - 9.500.000 de euro, Rubin Kazan - 7.600.000 de euro, Olympique Lyon - 7.000.000 de euro, Girondins Bordeaux - 6.900.000 de euro, Napoli - 6.800.000 de euro şi Internazionale Milano - 6.600.000 de euro.

În clasamentul coeficienţilor întocmit de UEFA, ţara noastră a urcat pe locul 17, beneficind de startul bun al echipelor autohtone, care până acum nu au pierdut niciun meci. Trebuie precizat că locul 15, ocupat în acest moment de Israel, permite înscrierea a două echipe în Liga Campionilor şi a trei echipe în Europa League. Pentru ca echipa campioană să fie calificată direct în grupele Ligii Campionilor, ţara noastră trebuie să urce pe locul 12 în clasamentul întocmit în funcţie de rezultatele obţinute în cupele europene din ultimii cinci ani.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb