Partida retur din play-off-ul Ligii Campionilor dintre Legia Varşovia şi Steaua este una cu o miză financiară şi sportivă uriaşă. Cum campioana Ligii 1 se află într-o situaţie specială, cu finanţatorul aflat în spatele gratiilor, banii din calificarea în grupele Ligii sunt capitali pentru viitorul pe termen mediu al acestei echipe. Pe termen scurt, următorul an, situaţia poate fi rezolvată prin parafarea transferului fundaşului Vlad Chiricheş la Tottenham, suma anunţată, 9.5000.000 euro, reprezentând bugetul pentru un an al echipei. Revenind la meciul din această seară, dacă trece de Legia Varşovia, campioana Poloniei, Steaua poate încasa minim 20.000.000 de euro, suma urmând să crească considerabil în cazul unor victorii obţinute în cele şase meciuri programate în această fază a competiţiei, putând sări de 30.000.000 de euro. Rezultatul partidei tur, 1-1, pare să încline uşor balanţa în favoarea gazdelor de astăzi, dar calificarea este departe de a fi jucată, mai ales că în primul meci superioritatea în joc a campioanei noastre a fost evidentă în foarte multe momente. Există însă şi unele probleme în alcătuirea unsprezecelui de start care îngreunează misiunea antrenorului, Chiricheş este incert iar Pintilii este suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene.
Există şi varianta de avarie în cazul nedorit al ratării calificării, prezenţa în grupele celei de-a doua competiţii europene intercluburi, Europa League. Sunt bani mai puţini la mijloc, dar suma nu este deloc de neglijat. Banii încasaţi de Steaua în ultimii doi ani demonstrează că un parcurs bun în Europa League poate fi concretizat în milioane bune de euro. Formaţia din Ghencea a primit 4.366.707 de euro pentru participarea din ediţia trecută a competiţiei, unde a ajuns până în optimile de finală, după ce în sezonul 2011-2012 a încasat 3.136.783 de euro.
Revenind la transferul lui Chiricheş, posibil să fie cel mai consistent din istoria Ligii 1, mai lipseşte doar semnătura jucătorului pentru ca actele să fie parafate. "Există un interes pentru Vlad Chiricheş", a spus antrenorul Andre Villas-Boas, care a subliniat că Tottenham are nevoie de întăriri în defensivă. De altfel, după ce a obţinut acordul finanţatorului, tehnicianul Laurenţiu Reghecampf a anunţat că Steaua şi Tottenham s-au înţeles în privinţa transferului lui Vlad Chiricheş. Pe de altă parte managerul Stelei, Mihai Stoica, a declarat că suma de transfer este una record pentru un fotbalist autohton care pleacă din prima ligă, de 9.500.000 euro.