Frank Hadinjak, directorul general al E.ON România, a decis să părăsească organizaţia, începând cu data de 30 septembrie, după mai bine de 15 ani de activitate în ţara noastră.
Începând cu 1 octombrie 2019, Manfred Paach, care a ocupat anterior funcţia de CFO în compania E.DIS, va fi numit CEO E.ON Româ-nia. Manfred vine cu o experienţă bogată care include câţiva ani la conducerea Boardului E.ON Bulgaria şi o expertiză profesională valoroasă în special în distribuţie şi reglementare.
Domnul Hadinjak a declarat: "Venirea în România a fost cea mai bună decizie din cariera mea de până acum. Au fost 15 ani plini de provocări, în care am reuşit împreună cu colegii români să transformăm fostele companii de stat în companii competitive, orientate spre client, pregătite pentru noua lume a energiei. Aş putea spune după atâţia ani petrecuţi în România că sunt în mare parte şi eu român, iar E.ON România este copilul meu de suflet. Am găsit aici foarte mulţi profesionişti şi a fost o plăcere să muncesc cu ei, să avem rezultate bune pe o piaţă dificilă, în continuă schimbare. Le mulţumesc tuturor pentru sprijinul pe care mi l-au oferit, nu aş fi reuşit fără ei. Acum, pentru mine este timpul unor noi provocări. Îi urez succes noului director general".
Tot de la 1 octombrie, Cătălin Iordache, în prezent director general Axpo România, va prelua conducerea E.ON Energie România, devenind şi directorul general adjunct al E.ON România. Aceste poziţii sunt ocupate în acest moment de Dan Morari care a decis să părăsească Grupul E.ON , începând cu 1 octombrie.
Frank Hajdinjak a venit în Româ-nia în anul 2004 şi a făcut parte din echipa responsabilă de preluarea companiei de furnizare şi distribuţie a gazelor naturale, Distrigaz Nord. Începând cu anul 2008 a fost numit CEO al E.ON România, în această perioadă companiile E.ON de furnizare, respectiv de distribuţie, devenind primele companii integrate de gaze naturale şi energie electrică din ţara noastră.