FRĂŢIA VINULUI "Murfatlar" investeşte 2 milioane euro în replantarea a 130 hectare de vie

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Frăţia Vinului / 6 mai 2011

"Murfatlar" investeşte 2 milioane euro în replantarea a 130 hectare de vie

Planul de reîntinerire a viţei de vie pe care compania "Murfatlar" şi l-a propus pentru anul în curs presupune o investiţie de aproximativ 2,08 milioane de euro şi vizează replantarea a 130 de hectare de vie, după cum ne-a declarat Laura Muşat, Pr Manager "Murfatlar România".

Societatea a demarat, în urmă cu câţiva ani, un amplu proiect de reîn-tinerire a viei, cu soiuri roşii - "Fetească Neagră", "Pinot Noir" şi "Merlot", care continuă şi în prezent, doar în 2007 şi 2008 investitiile ridicându-se la 4,1 milioane de euro. În 2009 şi 2010 au fost cheltuite câte 2,8 milioane de euro, în acest sens. Programul de reconversie poate fi accesat până în 2014, iar "Murfatlar" va aplica pentru obţinerea de fonduri europene până la finalul acestuia, urmând să fie replantată circa 60% din suprafaţa actuală de viţă.

Vânzările producătorului de vin au fost simţitor mai mari în primul trimestru al anului în curs, comparativ cu perioada similară din 2010, potrivit doamnei Muşat: "Dacă trendul începutului de an se menţine (atât pe îmbuteliate cât şi pe Crama Murfatlar) vom înregistra o creştere importantă a cotei de piaţă, dar şi a veniturilor. Primele trei luni au fost foarte bune comparativ cu 2010. Inclusiv pe partea de îmbuteliate, vânzările înregistrate au depăşit estimarea iniţială. Cu alte cuvinte, în ciuda aparenţelor, acest an poate fi unul foarte bun".

Cifra de afaceri a companiei a fost, în 2010, 140 milioane de lei, pentru acest an fiind bugetată o menţinere a vânzărilor pe partea de vinuri îmbuteliate şi o valoare a vânzărilor de circa 45 milioane de lei pe reţeaua "Crama Murfatlar". Astfel, va rezulta o cifră totală de afaceri de 185 milioane de lei.

"Murfatlar România" a intrat cu datorii în acest an, compania apărând la secţiunea datornici pe site-ul ANAF, cu observaţia că se află în procedura de executare silită. Laura Muşat ne-a spus, însă, că, recent, societatea şi-a achitat datoriile: "Conform legislaţiei (prevederile din Codul de Procedură Fiscală), procedura de executare silită se efectuează în baza unui titlu executoriu şi, pentru simplu fapt că la un anumit moment ne-a fost transmis acel titlul executoriu şi somaţia de plată, pe site-ul ANAF a apărut înregistrarea că suntem în procedură de executare. Trebuie avut în vedere că informaţiile de pe site-ul ANAF se actualizează trimestrial, iar în momentul de faţă < Murfatlar > nu se află în procedură de executare silită. Datoriile aferente anului 2010 sunt achitate integral".

"Murfatlar" exportă în continuare pe pieţele din SUA şi Israel, iar, de curând, comercializează vin şi în Italia, Spania şi Anglia. China, Polonia şi Rusia reprezintă, de asemenea, pieţe importante pentru companie.

"Dorim să creştem în ritm accelerat exporturile, prin focusarea pe pieţele existente (cu un plus pentru China şi Rusia), precum şi prin identificarea de noi pieţe de desfacere, cum ar fi ţările din Europa Centrală", ne-a precizat Laura Muşat. "Murfatlar" urmează o strategie pe piaţa externă, care include un mix de mijloace de promovare.

Strategia de dezvoltare a companiei a determinat crearea proiectului de magazine de vinuri "Crama Murfatlar", în oraşele cu o populaţie de peste 50.000 de locuitori. În aceste magazine se comercializează zece tipuri de vinuri vrac, în varianta bag-in-box, dar şi produsele îmbuteliate aflate în portofoliul societăţii şi vinuri special create pentru magazin. În acest moment, sunt funcţionale 50 de astfel de crame, de la începutul anului 2011 fiind inaugurate 21 de magazine, iar în următoarele două săptămâni vor fi deschise alte 12 crame. Proiectul presupune realizarea unui număr de 100 de astfel de puncte de vânzare pe an. Vânzările înregistrate de la începutul anului în curs, pe "Crama Murfatlar", sunt de aproximativ şapte milioane de lei, cu 51,9% mai mult decât estimarea făcută pentru perioada ianuarie-martie 2011.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb