Fujitsu şi NetApp au anunţat azi extinderea parteneriatului lor global pentru a ajuta clienţii să maximizeze valoarea investiţiilor făcute în IT. Prin prelungirea acestui parteneriat, cele două companii oferă posibilitatea de a cumpăra soluţii complete de stocare integrată dintr-un singur loc, care să accelereze rezultatele business-ului, informează un comunicat remis redacţiei.
Ca parte a parteneriatului, companiile vor oferi un portofoliu comun de produse, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de stocare a clienţilor corporate. NetApp va distribui soluţia ETERNUS CS800 S2 pentru protecţia datelor în 22 de ţări din regiunea EMEA. Fujitsu va extinde distribuirea de sisteme de stocare NetApp către mai multe pieţe de desfacere la nivel mondial.
"Parteneriatul global dintre Fujitsu şi NetApp creează un portofoliu de produse de stocare bine pus la punct şi cuprinzător, care este benefic în primul rând pentru clienţii noştri", a declarat Kazuhiro Igarashi, preşedinte al Storage Systems Unit, Fujitsu Limited. "Am simplificat felul în care clienţii noştri pot achiziţiona soluţii integrate ca parte a portofoliului nostru exitins de infrastructuri dinamice şi i-am ajutat să mărească eficienţa şi flexibilitatea IT. Clienţii Fujitsu conştientizează valoarea pe care o oferim cu ajutorul NetApp, atu ce se adaugă la experienţa extinsă deţinută de Fujitsu la nivel mondial pentru o gamă de produse variate".