Sistemul bancar autohton este unul extrem de solid, în ciuda contextului economic dificil din acest an, a declarat, în repetate rânduri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, domnul Mugur Isărescu.
Datele ne arată acelaşi lucru. Solvabilitatea medie a sistemului bancar din ţara noastră era, la sfârşitul anului trecut, de 12,34%, cu peste patru puncte procentuale mai ridicată decât minimul impus prin reglementările Băncii Centrale.
Totuşi, pe plan internaţional, ştirile nu sunt tocmai îmbucurătoare pentru sistemul bancar active toxice, vânzări de divizii, ajutoare de la stat şi bonusuri gigantice puse sub semnul întrebării. Criza s-a transmis în ţara noastră prin intermediul relaţiei dintre instituţiile locale şi băncile mamă, ca efect al globalizării, mai ales că peste 90% din sistemul bancar românesc este, de fapt, deţinut de străini.
Începând de acum aproximativ trei ani, instituţiile de credit de pe piaţă au început să acorde tot mai multe credite, încurajând creşterea economică bazată pe consum şi promovând din ce în ce mai agresiv creditele. Situaţia a continuat până în 2008, când falimentele bancare de pe piaţa americană au surprins bancherii din România şi au condus la reducerea sau chiar tăierea liniilor de finanţare de la băncile mamă.
Când banii au devenit mai preţioşi, băncile au început să se gândească de două ori pe cine trebuie să crediteze, astfel că, în 2009, anul în care băncile sunt supuse unui test de rezistenţă, activitatea de creditare a încetinit semnificativ.
Părerile sunt împărţite, unii analişti susţin că băncile nu mai au suficiente lichidităţi, în timp ce alţii sunt de părere că acestea nu vor să îşi mai asume riscuri.
Tabloul principalelor bănci din sistem (partea I)
Mai mult, băncile au început să concureze din ce în ce mai agresiv pe piaţa depozitelor, ofertele promoţionale acaparând toate canalele media.
Sistemul bancar românesc a cunoscut o dezvoltare amplă în perioada de după 1990, ajungând să fie format, în prezent din circa 40 de instituţii de credit cu capital autohton sau străin.
În perioada de tranziţie de la economia planificată la cea de piaţă, au apărut noi bănci cu capital autohton, urmând ca spre sfârşitul anilor "90 să înceapă procesul de privatizare a acestora şi marile grupuri financiar-bancare internaţionale să îşi facă simţită prezenţa în România.
Printre cele mai vechi şi cunoscute bănci de pe piaţă se numără CEC Bank, Banca Comercială Română, BRD - Groupe Societe Generale, Banca Transilvania şi EximBank.
• BCR nu are nevoie de finanţare din partea statului român
Banca Comercială Română (BCR) a fost preluată, în toamna anului 2006, de către grupul austriac Erste, care deţine aproximativ 70% din acţiuni. O participaţie de 30,11% se află în proprietatea celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF).
BCR a avut, la finalul anului 2008, active în valoare de 64,5 miliarde lei (16 miliarde euro), avansând cu 8,2% fata de finalul lui 2007, dar în echivalent euro, valoarea acestora a scazut cu 500 milioane euro, pe fondul deprecierii leului.
În luna martie, Andreas Treichl i-a trimis o scrisoare guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, în care îi garanta reînnoirea liniilor de finanţare pe termen scurt şi mediu acordate BCR de către banca-mamă.
Erste a ajuns la o înţelegere cu guvernul austriac privind o injecţie de capital de aproximativ 2,7 miliarde euro. În luna martie, grupul austriac a mai anunţat că va primi o injecţie de capital de la subsidiara sa cehă Ceska Sporitelna.
La începutul lunii aprilie, agenţia de evaluare financiară Moody"s a coborât ratingurile băncilor austriece Erste Group în contextul expunerii faţă de Europa emergentă.
• BRD - vrea profit şi în 2009
Banca Română pentru Dezvoltare (BRD) a fost înfiinţată în 1990, îmediat după căderea regimului de tip comunist, preluând activele şi pasivele fostei bănci de investiţii. În 1999 s-a realizat privatizarea BRD, iar grupul Societe Generale a devenit acţionarul majoritar al băncii.
Pentru cumpărarea BRD au fost depuse două oferte: cea din partea Societe Generale şi cea a Banque Natioanale de Paris (BNP).
În 2001 banca şi-a listat acţiunile la Bursa de Valori Bucureşti, devenind una dintre cele mai bine capitalizate companii de la cota bursei. În prezent, BRD - Groupe Societe ocupă locul al doilea în topul băncilor de pe piaţa locală după valoarea activelor.
Preşedintele băncii, Patrick Gelin, a declarat, luna trecută, că BRD va continua să obţină profit şi în 2009, în ciuda faptului că perspectivele nu sunt tocmai favorabile, iar activitatea de creditare a încetinit semnificativ.
De asemenea, recent, şeful Societe Generale, Frederic Oudea a reafirmat sprijinul pe care banca mamă îl are pentru instituţia din ţara noastră.
• Volksbank România va renunţa la francizele neprofitabile
Volksbank România activează pe piaţa românească din anul 2000. Principalul acţionar al băncii este Volksbank International AG, unul dintre cele mai importante grupuri bancare din Austria.
Grupul bancar cooperativ austriac va primi de la stat o injecţie de capital în valoare de un miliard euro. Volksbank a trecut pe pierdere anul trecut, când divizia Kommunalkredit a fost naţionalizată, după o criză de lichiditate şi din cauza pierderilor legate de falimentul Lehman Brothers şi de expunerea pe Islanda.
Reprezentanţii băncii din ţara noastră au anunţat că nu vor închide unităţi şi nu vor concedia angajaţi în acest an, însă vor renunţa la francizele neprofitabile.
• RAIFFEISEN BANK - reduceri de personal
Raiffeisen Bank România a rezultat prin fuziunea, încheiată în iunie 2002, a celor doua entităţi detinuţe de Raiffeisen Zentralbank Oesterreich AG în ţara noastră - Raiffeisenbank (România), înfiinţată în 1998 ca subsidiară a grupului RZB şi Banca Agricolă, achiziţionată în 2001.
Raiffeisen Bank a anunţat că va reduce, în acest an, numărul angajărilor, iar plecările salariaţilor vor face ca personalul băncii să scadă până la finalul lui 2009, în condiţiile în care la sfârşitul lui 2008 banca avea 6.800 de angajaţi.
Deşi grupul foarte bine poziţionat pe plan internaţional, Raiffeisen Zentralbank a semnat, în această lună, un acord cu statul austriac pentru o injecţie de capital de 1,75 miliarde de euro, ca urmare a scăderii puternice a profitului său în 2008.
Totodată, agenţia de evaluare financiară Moody"s a coborât ratingul Raiffeisen Zentralbank, ca urmare a expunerii acesteia faţă de ţările emergente, în condiţiile în care problemele existente pe pieţele internaţionale de capital vor afecta principalele pieţe din Europa Centrală şi de Est ale acestor bănci.
• Lichiditatea BĂNCII TRANSILVANIA s-a menţinut ridicată
Banca Transilvania deţine un capital majoritar românesc, iar Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care are 15% din capitalul social, este acţionar semnificativ. Este prima instituţie bancară din România cotată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în anul 1997. În octombrie 2008, acţiunile băncii au lipsit de la tranzacţionare timp de patru luni în vederea consolidării valorii nominale de la 0,1 lei la 1 leu.
Banca Transilvania (TLV) a raportat, pentru anul trecut, un profit net de 398,23 milioane lei (108,21 milioane euro), în creştere cu 17% faţă de rezultatul din 2007, 56% din câştig provenind în urma vânzării participaţiei la Asiban către Groupama.
În luna octombrie, Banca Transilvania a fost sursa a numeroase zvonuri potrivit cărora ar avea probleme de lichiditate şi ar fi primit un sprijin financiar considerabil din partea Băncii Naţionale. În ceea ce priveşte lichiditatea, poziţia băncii este aceea că s-a menţinut la un nivel ridicat în 2008, având active cu lichiditate imediată, adică 3,42 miliarde lei în rezerva minimă la BNR şi aproximativ 800 milioane lei plasate în titluri de stat.
• UNICREDIT - 95% din finanţarea externă furnizată de banca mamă
UniCredit Ţiriac Bank s-a format printr-o dublă fuziune, prima, dintre Banca Ion Ţiriac şi HVB Bank, care a dus la formarea HVB Ţiriac, şi a doua, dintre HVB Ţiriac şi Unicredit România. În anul 2007, banca a fuzionat prin absorbţie cu Banca di Roma.
Anul trecut, UniCredit Ţiriac Bank a înregistrat un profit net de 358,3 milioane lei, în creştere cu 37% faţă de cel din 2007 şi intenţionează să folosească întregul profit pe 2008 pentru capitalizarea băncii.
De asemenea, în prezent, aproape 95% din finanţarea externă primită este furnizată de banca mamă - grupul UniCredit.
• CEC Bank - Recapitalizată cu 900 milioane lei
CEC Bank, insitiţie financiară de stat, a fost capitalizată de către stat cu 900 de milioane de lei, ca una din măsurile anticriză. Aceasta va avea loc în două tranşe, până la finalul anului.
În urma discuţiilor privind schimbarea conducerii CEC Bank, ministerul finanţelor, Gheorghe Pogea, a susţinut recent, că nu are în vedere schimbarea conducerii băncii.
• ING BANK ROMÂNIA - profit brut de 106 milioane lei în 2008
ING Bank România, sucursala grupului financiar olandez ING, a înregistrat, în 2008, o creştere cu 66% a profitului brut, la 106 milioane lei.
În luna ianuarie a acestui an, grupul financiar olandez a primit un împrumut de la stat în valoare de 22 de miliarde de euro, pentru a acoperi aproximativ 80% din portofoliul său de credite. ING a anunţat pierderi de 3,3 miliarde de euro pentru ultima parte din 2008.
• ALPHA BANK - ajutor de la statul grecesc
Grupul Alpha Bank împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi un număr mic de investitori greci, au înfiinţat în 1993 Banca Bucureşti. La începutul anului 2000, Banca Bucureşti a fost redenumită Alpha Bank România pentru a sublinia apartenenţa la grup.
Deşi subsidiara Alpha din ţara noastră a înregistrat, în 2008, un profit înainte de impozitare în creştere cu 20%, la 45,8 milioane de euro, grupul a raportat o scădere de 33,5% a profitului ca urmare a unor provizioane de risc mai mari şi a încetinirii activităţii de creditare.
În acest an, şi grupul Alpha Bank a beneficiat de ajutor din partea statului grecesc, însă, agenţia de evaluare Fitch nu are încrederea nici în perspectiva acesteia.
• OTP BANK - discuţii avansate cu BERD pentru o linie de finanţare
OTP Bank România, parte a grupului OTP din Ungaria, şi-a anunţat prezenţa pe piaţa locală în 2005 şi, anul trecut, a reuşit să treacă pe profit.
În prezent, atât grupul cât şi subsidiara OTP din ţara noastră se află în discuţii cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare n vederea contractării unei linii de finanţare ce va fi folosită pentru creditarea întreprinderilor mici şi mojlocii.
• BANCA ROMÂNEASCĂ - preluată de National Bank of Greece în 2003
Banca Românească, una dintre băncile create în perioada de tranziţie către economia de piaţă, a devenit membră a Grupului National Bank of Greece (NBG), în 2003, după ce banca grecească a preluat pachetul majoritat de acţiuni, deţinând în prezent, 88,86% din capitalul Băncii Româneşti.
La începutul lunii martie agenţia de evaluare financiară Fitch a coborât perspectiva ratingului National Bank of Greece, deşi grupul a obţinut şi în 2008 profit.
Pe lângă grupul grecesc, în acţionariatul Băncii Româneşti se mai află şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare cu o participaţie de 10,2%.
• BANCPOST nu este afectată de scăderea ratingului EFG Eurobank
EFG Eurobank, acţionarul majoritar al Bancpost, a obţinut anul trecut din afacerile din România un profit net de 27,3 milioane euro. Banca deţine, în prezent, 77% din acţiunile Bancpost. Subsidiara din ţara noastră nu este afectată de scăderea ratingului (n.r. de către Fitch) acţionarului majoritar, EFG Eurobank, dar este posibil ca pe termen lung să suporte un cost de finanţare mai ridicat, mai ales în condiţiile în care o mare parte din resursele sale pe termen lung provin de la banca grecească.
• ROYAL BANK OF SCOTLAND ROMÂNIA, de vânzare
Începând cu 15 octombrie 2008, ABN Amro România şi-a schimbat denumirea în Royal Bank of Scotland (RBS), după ce banca olandeză ABN Amro a fost achiziţionată în octombrie 2007 de consorţiul format din Royal Bank of Scotland, Fortis şi Santander pentru aproximativ 70 miliarde euro, iar diferitele segmente de activitate ale ABN Amro au fost împărţite între cele trei bănci.
În februarie 2009, RBS România a fost inclusă, alături de alte 14 subsidiare şi sucursale ale băncii-mamă, pe lista celor de vânzare, planul reprezentând împărţirea afacerilor în trei grupe de importanţă.
Royal Bank of Scotland (RBS) a afişat pierderi nete de 24,1 miliarde lire sterline (34,3 miliarde dolari) pentru anul 2008, marcând cele mai puternice pierderi din istoria corporatistă britanică, determinând guvernul să injecteze încă 13 miliarde lire sterline pentru a-i asigura viabilitatea.
Grupul, al cărui acţionar majoritar este guvernul britanic, a mai anunţat că va concedia circa 9.000 de angajaţi în următorii doi ani, dintre care 4.500 din Marea Britanie.
• PIRAEUS BANK - printre primele bănci cu promoţii la depozite
Piraeus Bank România, subsidiara locală a grupului grec Piraeus Bank, şi-a început activitatea în anul 2000.
Agenţia de evaluare financiară Fitch a redus, în martie, şi perspectiva ratingurilor grupului Piraeus Bank, pe fondul înrăutăţii condiţiilor operaţionale la nivel internaţional şi al accentuării crizei financiare mondiale. Decizia Fitch vine după ce băncile greceşti, printre care şi Piraeus, au utilizat, în primele trei luni din 2009, aproximativ 10 de miliarde euro din planul guvernamental de sprijinire a sectorului bancar.
Subsidiara Piraeus din ţara noastră a fost printre primele bănci care, în cursa pentru atragerea lichidităţilor de la populaţie, au plătit în avans dobânda aferentă depozitelor constituie de clienţi.
(va urma)
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.04.2009, 20:20)
Am citit tot articolul si vad ca toate ban-cile nu au probleme cu lichiditatile si am doua nedumeriri: 1. de ce nu acorda credite? 2. de ce carora sunt pe bursa li s-au prabusit cotatiile desi rezultatele pe anul 2008 sunt bune !?