Primarul General, Gabriela Firea, a analizat în această după-amiază, împreună cu prefectul Capitalei, Adrian Petcu, cu reprezentanţii ANM Bucureşti-Ilfov şi inspectorul general al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Ionel Florian Lixandru, ultimele informaţii emise de meteorologi, care anunţă ninsori şi intensificări ale vântului în Bucureşti şi a decis că vineri, 23 martie, grădiniţele, şcolile şi liceele din Capitală să fie închise, se arată într-un comunicat de presă remis Redacţiei noastre.
Primarul General, Gabriela Firea: "În urmă discuţiilor avute cu reprezentanţii ANM, care ne-au anunţat că vremea se va înrăutăţi semnificativ şi că va ninge în continuare toată săptămâna, dar că vineri vântul se va intensifica şi ninsoarea va fi mai abundenţă, am decis că, pentru siguranţă copiilor noştri, cursurile în unităţile de învăţământ de stat din Capitală să fie suspendate pentru dată de 23 martie. Este o decizie responsabilă, pe care mi-o asum în calitate de Primar General, din dorinţa de a nu-i pe expune pe copii unor fenomene meteo extreme".