GALAŢI: "Cinci persoane au fost arestate în dosarul privind frauadarea fondurilor din sistemul de sănătate"

A.C
Anticorupţie / 3 februarie 2018

"Cinci persoane au fost arestate în dosarul privind frauadarea fondurilor din sistemul de sănătate"

Cinci persoane au fost arestate preventiv, iar alta a fost plasată sub control judiciar, în urma deciziei Judecătoriei Galaţi, în dosarul privind fraudarea sistemului asigurărilor de sănătate, în care prejudiciul este de aproximativ 1.400.000 de lei.

Magistraţii Judecătoriei Galaţi au emis mandate de arestare preventivă pe numele a cinci persoane dintre cele şase reţinute de procurori pentru fraudarea sistemului de asigurări de sănătate, sub acuzaţiile de fals, fraudă informatică în formă continuată, fals intelectual şi uz de fals. O altă persoană, respectiv preotul vizat în acest dosar, a fost plasată sub control judiciar, în urma deciziei instanţei.

Între persoanele vizate în acest dosar se află un preot din municipiul Tecuci, dar şi şeful biroului resurse umane de la Spitalul Municipal Anton Cincu din Tecuci, potrivit News.ro.

Potrivit anchetatorilor, infracţiunile au avut loc în perioada ianuarie 2016 - octombrie 2017, când cele şase persoane - trei femei şi trei bărbăţi -, ar fi fraudat bugetul CAS Galaţi prin decontarea ilegală de servicii fictive de îngrijiri medicale la domiciliu. Decontarea s-ar fi făcut pe baza unor dosare medicale întocmite în fals, cu implicarea unor funcţionari din cadrul CAS Galaţi. Aceştia, cunoscând activităţile infracţionale, ar fi acceptat primirea şi înregistrarea dosarelor direct de la reprezentanţii unor societăţi comerciale, contrar normelor metodologice care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale in cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Prejudiciul în acest dosar este de aproximativ 1.400.000 de lei.

În urma percheziţiilor făcute în acest dosar, anchetatorii au descoperit şi ridicat de la medici de familie sumele de 195.582 lei, 4680 euro, 905 dolari şi 100 lire sterline.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb