O grădiniţă din municipiul Galaţi, construită în urmă cu aproape o sută de ani, va fi modernizată cu fonduri europene. Primăria municipiului Galaţi a anunţat recent că a fost semnat, în cadrul PNRR, contractul de finanţare în valoare de două milioane de lei. În cadrul proiectului sunt prevăzute lucrări de creştere a eficienţei energetice, precum şi lucrări de consolidare a clădirii.
"Este vorba în principal despre reabilitarea termică a clădirii, a sistemului de încălzire, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice, instalarea unor sisteme de climatizare şi/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior, reabilitarea instalaţiilor de iluminat, realizare de cămăşuieli la nivelul fundaţiilor şi armare grinzi, înlocuirea planşeului din lemn cu unul din beton armat, refacerea şarpantei, cămăşuirea pe ambele feţe ale pereţilor interiori şi exteriori cu beton armat, dezafectarea integrală şi înlocuirea straturilor existente de la planşeul peste ultimul nivel", se arată în comunicatul de presă emis de Primăria Galaţi.
Clădirea situată pe Strada Domnească nr. 114 a fost construită în anul 1930.
Până acum, cadrul PNRR, Primăria municipiului Galaţi a primit aprobarea pentru 47 de proiecte, totalizând aproximativ 75 de milioane de euro.