Garanţiile politice ale integrării

VLADIMIR PASTI
Ziarul BURSA #Editorial / 9 martie 2004

Guvernul care intră în funcţiune în această săptămînă este, aproape cu certitudine, guvernul care va rămîne la post pînă la alegerile din toamnă şi care va trebui să le organizeze, aşa cum este şi guvernul care va trebui să finalizeze negocierile cu Uniunea Europeană pînă la alegeri. Deoarece se constituie tocmai cînd se pune sub semnul întrebării capacitatea guvernării de a respecta calendarul de aderare convenit, noul guvern Năstase a fost construit în aşa fel încît să fie cît mai credibil pentru occidentali şi cît mai eficient pe plan intern.

Suplimentul de credibilitate provine din concentrarea eforturilor preşedintelui Ion Iliescu şi ale premierului Adrian Năstase pentru aplicarea măsurilor necesare încheierii negocierilor. Acesta este mesajul politic transmis comunităţii internaţionale prin desemnarea lui Ion Talpeş, principalul consilier al preşedintelui, drept ministru de stat însărcinat cu integrarea europeană. Formal, el nu va coordona decît trei ministere - al justiţiei, al integrării şi al apărării - dar, prin intermediul problematicii integrării va putea să intervină, practic în orice instituţie subordonată guvernului. Aşa cum, beneficiind deopotrivă de sprijinul atît al preşedintelui ţării, cît şi al preşedintelui partidului, va putea accelera activitatea parlamentului în cazul unor măsuri cerute de Uniunea Europeană, cum ar fi legislaţia referitoare la reforma justiţiei.

În noua ecuaţie a guvernării, principala ţintă este credibilitatea. Ceea ce s-a întîmplat cu bruscheţe în ianuarie-februarie anul acesta, după succesul relativ al obţinerii unui calendar al aderării din partea Consiliului European, a fost apariţia unui deficit de credibilitate. Problematica adopţiilor internaţionale, a contractului de autostradă acordat fără licitaţie, precum şi celelalte deficienţe invocate în Raportul comisiei de politică externă a Parlamentului European, sunt doar argumente în favoarea exprimării neîncrederii în capacitatea guvernului de a duce la bun sfîrşit reformele integrării. Sursa principală a neîncrederii este, însă, combinaţia dintre scăderea ritmului schimbărilor instituţionale începînd cu 2003, inclusiv amînarea vreme îndelungată a unor măsuri convenite cu multă vreme înainte - privatizările sunt numai un exemplu - şi criza de timp. Căci, în toamna acestui an nu se schimbă doar guvernul român, ci şi actuala Comisie europeană. Iar Comisia este pusă ea însăşi în faţa unei probleme, generate de procesul de integrare românesc. Încheie sau nu negocierile cu România? Neîncheierea lor este, în primul rînd, un eşec românesc, dar acest eşec se transferă şi asupra liderilor politici europeni care, pe de o parte, au susţinut eforturile româneşti, iar pe de altă parte, şi-au exprimat voinţa politică ca acestea să fie încheiate cu succes. Părerea mea este că, în acest moment, există în cercurile politice occidentale lideri care îşi doresc la fel de mult încheierea negocierilor cu România, pe cît şi-o doresc şi liderii politici români. Aceştia pot face mult pentru ca negocierile să avanseze repede şi bine, iar imaginea privind schimbările din România să se îmbunătăţească substanţial.

Dar ei au nevoie de două lucruri. În primul rînd, să fie convinşi că guvernul român va face, tot repede şi bine, partea de reforme care încă nu a fost făcută: în administraţie şi în jus-tiţie înainte de toate. Iar această îmbunătăţire a activităţii guvernului trebuie să devină evidentă pentru opinia publică internă şi pentru opinia publică internaţională.

În al doilea rînd, au nevoie de o anumită siguranţă privind viitorul politic al României, cel de după alegerile din 2004. Iar, în această privinţă există încă nenumărate incertitudini, alimentate de speculaţii privind intenţiile principalilor lideri politici români. Mai ales este încă neclar ce răspunsuri va da actualul partid de guvernămînt la întrebări legate de viitorul său. PSD încă nu şi-a desemnat candidatul la preşedinţia ţării, iar strategiile sale post-electorale sunt încă neclare, atît pentru cazul în care cîştigă alegerile, cît şi pentru cazul că nu va obţine o majoritate simplă în Parlament. În plus, nici întrebarea referitoare la viitoarea poziţie a preşedintelui Iliescu în PSD şi în politica românească de după alegeri nu a primit încă nici un răspuns.

O revistă internaţională de prestigiu scria, acum cîteva luni de zile, că unul dintre coşmarurile Uniunii Europene este să semneze tratatul de aderare la Uniunea Europeană cu o guvernare care îl conţine şi pe Corneliu Vadim Tudor. Dar nu este vorba numai de asta. La fel de mult îşi doresc politicienii europeni ca viitorul spectru politic românesc să fie echilibrat, ca sistemul democratic să funcţioneze, iar viitoarele autorităţi române să fie eficiente şi devotate integrării.

Ceea ce cere Uniunea Europeană acum de la România nu este să-şi rezolve toate problemele pe care le mai are în numai patru sau cinci luni de zile. Aşa ceva este imposibil şi dacă tes-tul integrării României ar fi fost rezolvarea tuturor problemelor, atunci cel mai probabil că o decizie privind neintegrarea României (şi a altor ţări foste comuniste, căci România nu este cea mai rea dintre toate) s-ar fi luat de mult şi ar fi fost fermă. Cerinţa este mai modestă, căci se referă la garanţii politice că autorităţile române chiar intenţionează să facă toate reformele necesare şi să rezolve problemele României şi acum şi după alegeri. Şi, în plus, că dincolo de voinţa politică, actualii şi viitori conducători ai ţării, au şi putinţa să o facă şi nu vor fi blocaţi nici de cercuri clientelare puternice, nici de conflicte interne, nici de o administraţie lipsită de eficienţă.

Aceste garanţii trebuie să le ofere comunităţii internaţionale, în următoarele patru luni, premierul Adrian Năstase, împreună cu preşedintele Ion Iliescu şi cu Guvernul care va fi instalat în următoarele zile.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb