Gazprom a discutat cu autorităţile din Serbia despre construcţia unui gazoduct

I.M.
Companii / 19 martie 2019

Gazprom a discutat cu autorităţile din Serbia despre construcţia unui gazoduct

Directorul general al grupului rus Gazprom, Alexey Miller, a discutat cu preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, despre construcţia unui gazoduct în ţara vecină, a informat astăzi grupul Gazprom, transmite Reuters.

Viitoarea conductă ar urma să se întindă de la graniţa Serbiei cu Bulgaria până la graniţa cu Ungaria, se precizează într-un comunicat de presă al grupului energetic rus.

La începutul acestei luni, Autoritatea de reglementare în domeniul energiei din Serbia (AERS) a decis să acorde o scutire de la respectarea cerinţelor celui de-al treilea pachet energetic european pentru proiectul care prevede construirea secţiunii din Serbia a gazoductului TurkStream. AERS a decis că firma mixtă Gastrans, la care grupul rus Gazprom deţine 51% din acţiuni, şi care va construi porţiunea din Serbia a gazoductului TurkStream din fonduri proprii, nu este obligată să aplice prevederile privind accesul terţelor părţi la viitorul gazoduct.

În schimb, Comunitatea Energetică Europeană, un organism înfiinţat de UE pentru a extinde politica energetică a blocului comunitar şi la statele care doresc să devină membre ale blocului comunitar, susţine că prin această decizie Serbia a ratat şansa "de a aduce un proiect de asemenea importanţă şi magnitudine în linie cu regulile europene".

Conducta TurkStream, construită în prezent între Rusia şi Turcia via Marea Neagră, face parte din eforturile Rusiei de a ocoli Ucraina în livrările sale de gaze naturale spre Europa. Prima linie a conductei TurkStream, cu o capacitate de 15,75 miliarde metri cubi pe an, va aproviziona piaţa locală din Turcia. Cea de-a doua linie, cu o capacitate similară, ar urma să fie destinată aprovizionării clienţilor din Europa de Sud-Est.

Grupul rus Gazprom trebuie să aleagă una din cele două posibile rute pentru cea de a doua linie a TurkStream: prin Bulgaria sau Grecia. Până acum, gigantul rus nu a anunţat în mod oficial dacă a selectat vreuna dintre cele două rute.

Bulgaria intenţionează şi ea să construiască un gazoduct care va transporta, în principal, gaze naturale ruseşti către Serbia, de la graniţa sa cu Turcia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb