Companiile Gazprom şi Naftogaz au semnat un acord privind livrările de gaz rusesc în Ucraina în perioada iernii, iar Kievul a început deja importurile, a anunţat, ieri, ministrul ucrainean al Energiei, Volodymyr Demchyshyn, transmite Reuters, citat de Agerpres.
În următoarele săptămâni, Ucraina intenţionează să majoreze până la 18 miliarde de metri cubi (bcm) cantitatea de gaze stocată, de la actualul nivel de 15,8 bcm, a explicat Volodymyr Demchyshyn.
Gazprom a reluat ieri dimineaţă livrările de gaze naturale spre Ucraina, care a plătit 234 milioane de dolari, din totalul de 500 de milioane de dolari estimat pentru gazele livrate în luna octombrie, a anunţat directorul general al Gazprom, Alexei Miller.
Naftogaz a informat că, în luna octombrie, intenţionează să cumpere două miliarde de metri cubi de gaze naturale din Rusia.
În luna iulie a acestui an, Gazprom a oprit livrările de gaze naturale în Ucraina, după ce Kievul nu a putut să plătească în avans fondurile necesare pentru achiziţiile de gaze. Luna trecută, după mai multe luni de negocieri, cele două părţi au ajuns la o soluţie de compromis cu privire la aşa-numitul "pachet de iarnă", care să permită aprovizionarea cu gaze naturale ruseşti a Ucrainei, în perioada octombrie - martie.