Cel mai mare producător auto privat din China, Geely Automotive, a obţinut 334 milioane de dolari de la banca americană Goldman Sachs deoarece firma mamă a Geely are nevoie de lichidităţi pentru o potenţială achiziţie a Volvo, de la compania americană Ford, transmite AFP.
Geely Automobile a anunţat că va vinde obligaţiuni şi garanţii în valoare totală de 334 milioane de dolari către GS Capital Partners VI Fund, un fond privat de investiţii controlat de Goldman Sachs, care va deţine 15,1% din Geely dacă va converti integral obligaţiunile şi garanţiile în acţiuni.
Geely intenţionează să folosească fondurile obţinute de la Goldman Sachs pentru a finanţa cheltuielile de investiţii ale companiei mamă, Geely Holding Group Co.