Georgian Pop pleacă din PSD şi se alătură Pro România

P.E.
Politică / 31 ianuarie 2019

Georgian Pop (Sursa foto: Facebook)

Georgian Pop (Sursa foto: Facebook)

Deputatul Georgian Pop a anunţat astăzi că a plecat din PSD şi că se alătură formaţiunii Pro România.

"Decizia pe care am luat-o astăzi vine după o lungă perioadă de reflecţie şi după consultări cu oamenii alături de care am făcut politică social-democrată în ultimii 20 de ani. Concluzia la care am ajuns este că după 20 de ani nu mă mai regăsesc în modul în care se face politică în PSD. Am făcut parte din echipa de conducere a PSD care a câştigat alegerile din 2016, am realizat un capitol important din programul de guvernare, dar, din păcate, viziunea mea politică diferă faţă de modul în care actuala echipă de conducere a înţeles să guverneze. Cei care conduc astăzi PSD nu înţeleg că prin politică trebuie să uneşti oamenii. Ei aleg ca prin politică să îi divizeze. De când este preşedintele PSD, Liviu Dragnea a divizat întreaga societate, inclusiv viaţa internă de partid", a declarat Georgian Pop, conform Agerpres.

El precizează că este deputat ales în Bucureşti într-o echipă de oameni alături de care a lucrat cu plăcere.

"Din păcate, Liviu Dragnea a divizat inclusiv organizaţia de la Bucureşti şi a alimentat conflicte între colegi, între membrii aceleiaşi echipe, aşa cum nu s-a întâmplat niciodată. Ultimele 24 de ore sunt elocvente. Politica nu se face cu pumnul! Din păcate, politica pumnului în masă a dus ca PSD să fie astăzi un partid din ce în ce mai urât de oameni.

Mă alătur astăzi colegilor din Pro România pentru a construi o alternativă pentru cei care aşteaptă o guvernare eficientă şi profesionistă", a adăugat Pop.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. mai ia 10 cu tine. nici nu conteaza care, oricum sunteti turma si votati la fel. tu macar te-ai sucit

    1. Marioneta SRI de la Comisia de control A SRI pleacă la partidul înrolatului Ponta, cu deja tristul SRI Tudose. :)))))))))))))

    Sfarsitul psd-ului va veni mai repede decât am fi crezut! Sä ne pregatim de alegeri parlamentare anticipate!

    1. Eh, plecarea lui Georgian, clar, e sfârșitul lumii. :))))))))))

    Mutarea pesedistilor de la PSD Dragnea la PSD Puie Monta nu aduce, in sine, niciun beneficiu in interesul public. Dar putem spera intr-o mai mare probabilitate de a-l vedea la puscarie pe infractorul repetent Dragnea Liviu Nicolae.

    1. Probabilitatea e mai mare, ca SRI să încurce borcanele.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb