Echipamentele de producţie a energiei fotovoltaice şi eoliene instalate în 2023 în Germania au atins un nivel record, însă cu toate acestea numai fotovoltaicele au atins obiectivele stabilite în strategia guvernului de la Berlin, au anunţat marţi asociaţiile din industria energiei regenerabile, care şi-au exprimat speranţa unei noi creşteri în acest an pe fondul reducerii birocraţiei, relatează Reuters.
Obiectivul strategic al Germaniei este ca în anul 2030 sursele regenerabile să acopere 80% din necesarul de electricitate, în creştere faţă de 52% în 2023.
Asociaţia germană a industriei solare (BSW) a informat marţi că peste un milion de sisteme fotovoltaice, capabile să producă 14 Gigavaţi de energie, au fost instalate anul trecut în Germania, în creştere cu 85% comparativ cu situaţia din 2022, graţie unei explozii a cererii de sisteme fotovoltaice în sectorul rezidenţial, ceea ce pune acest sector pe o traiectorie care să îi permită să atingă obiectivul fixat pentru 2030 de autorităţile de la Berlin.
Capacităţi fotovoltaice de 7 Gigavaţi au fost instalate anul trecut numai pe segmentul rezidenţial din Germania, în creştere cu 135% în ritm anual şi echivalentul a jumătate din capacitatea totală instalată. Aproape 31% din noile capacităţi, sau 4,3 Gigavaţi, au fost instalate în parcurile fotovoltaice, în creştere cu 40% comparativ cu 2022, a adăugat BSW.
Asociaţia se aşteaptă ca cererea să continue să crească în acest an, citând în acest sens rezultatele unui sondaj conform căruia peste 1,5 milioane deţinători de locuinţe intenţionează să instaleze un sistem fotovoltaic pe acoperiş.
"Ne aşteptăm la un boom susţinut al energiei fotovoltaice în 2024", a declarat preşedintele BSW, Carsten Koernig care a făcut un apel pentru reducerea birocraţiei, de exemplu prin relaxarea accesului la locaţiile potrivite pentru construcţia de parcuri fotovoltaice.
În sectorul energiei eoliene, licitaţiile pentru atribuirea de capacităţi au atins şi ele un nivel record anul trecut, de aproximativ 6,4 Gigavaţi, însă chiar şi aşa nu s-au ridicat la înălţimea obiectului guvernului de la Berlin, care vrea ca până în 2030 să fie instalate capacităţi onshore de 10 Gigavaţi în fiecare an, a informat săptămâna trecută de Asociaţia germană pentru energia eoliană (BWE). Potrivit acestei asociaţii, lipsesc în continuare măsurile pentru reducerea birocraţiei în sector iar noile prevederi legislative aprobate anul trecut nu au intrat încă complet în vigoare.