Germania afirmă că UE ar trebui să sisteze fondurile către Ungaria dacă nu acceptă refugiaţi

S.A.
Internaţional / 10 septembrie 2017

Germania afirmă că UE ar trebui să sisteze fondurile către Ungaria dacă nu acceptă refugiaţi

Uniunea Europeană (UE) ar trebui să sisteze fondurile către Ungaria, dacă Executivul conservator de la Budapesta continuă să refuze să preia refugiaţi, a declarat ministrul german al Justiţiei, Heiko Maas, citat de DPA.

El insistat: "Trebuie să intensificăm presiunea asupra ţărilor care cred că pot încălca legea. Când legea este încălcată, trebuie să existe sancţiuni".

"Oricine contrazice coeziunea europeană în chestiunea europeană nu poate conta pe solidaritatea europeană în chestiuni financiare", a subliniat Maas, politician din formaţiunea social-democrată SPD, care este ministru al Justiţiei din 2013, potrivit News.ro.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), cu sediul la Luxemburg a respins miercuri plângerile depuse de Slovacia şi Ungaria împotriva politicii UE a migraţiei, confirmând astfel dreptul Bruxellesului de a impune statelor membre să primească azilanţi.

Instanţa a stabilit că Uniunea Europeană are dreptul să dispună ca guvernele naţionale să accepte cote de azilanţi - în principal refugiaţi din Siria - care urmau, potrivit unui plan european, să fie mutaţi din Italia şi Grecia în celelate state membre ale Uniunii.

În baza schemei de relocare introduse în 2015 de UE, Ungaria trebuie să preia un număr de 1.294 de refugiaţi, dar nu a preluat niciunul.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Credeti ca nu avem destule probleme cu viata zilnica incat sa ne mai inarcam si cu refugiati. Nu este vina lor dar nici a noastra. Romania ar trebui sa isi vada mai iantai probleme extrem de grave din tara si apoi sa vedem ce facem cu refugiatii. Nu ne dam seama ca, noi romanii, suntem cam in aceeasi situatie cu refugiatilor. Turistul Iohannis isi asuma drepruri de inarmare a tarii si primirea de refugiati care NU pot fi sustinute financiar. Este roman sau NU?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb