Gherila electorală

După alegerile europene, România a intrat într-un fel de interregnum. Ca urmare, a fost declanşat un război de gherilă electorală în care toate loviturile sunt permise. Scopul e acela de a slăbi adversarul. Iar diversiunile sunt formulele favorite în astfel de situaţii. Căci fragmentele de înregistrări audio de la Comitetul Executiv al PSD de la Turnu Măgurele par mai degrabă o încercare de a induce în eroare adversarii, decât o dezvăluire şocantă a strategiei de campanie. În fond, nimic nu e surprinzător în ceea ce spuneau sau propuneau liderii PSD la Târgu Măgurele: Mircea Geoană recomanda atacul concertat şi concentrat asupra aliaţilor de guvernare, Radu Mazăre vorbea despre un domeniu în care pare să deţină şi ceva informaţii, dar şi expertiză - alocarea resurselor în favoarea celor ce se află la pupitrul de comandă -, Ion Iliescu se referea la numirile tactice de la BNR, Agerpres sau de la Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari, şi doar Liviu Dragnea - cel care ar putea fi în spatele întregii reprezentaţii - îşi rezervă un rol aparte, care să îi consolideze şansele de a accede la funcţia de secretar general al partidului numindu-l "tâmpit" pe Radu Berceanu şi "ţâşti-bâşti" pe Emil Boc, ba mai şi sugerând că Vasile Blaga "vorbeşte numai dimineaţa".

Iar aşa zisele idei strategice privind evaluarea participării la guvernare de la începutul lui septembrie, a consecinţelor privind "poziţionarea strategică în cadrul guvernării" şi a efectelor electorale ale acesteia asupra prezidenţialelor nu erau decât schiţa unei analize tactice de etapă. Cât despre problema identităţii PSD - "Nu existăm ca structură distinctă. Nu avem propuneri distincte. Nu ştim să comunicăm politici alternative distincte. Suntem o masă amorfă, în care Boc comunică în numele întregului" - nicio noutate, câtă vreme toată presa tocmai asta reproşează PSD. Ori, chiar prin această "indiscreţie", PSD "debutează" ca partid al unei "responsabile" opoziţii din interiorul coaliţiei guvernamentale.

Incapacitatea de a prelua iniţiativa în bătălia de uzură cu PDL pentru prezidenţiale se transformase deja într-un serios handicap tactic pentru PSD. Şi cum, dincolo de toate speculaţiile, partidul condus de Mircea Geoană nu poate părăsi guvernarea, având libertatea de mişcare limitată atât de rolul preşedintelui în nominalizarea candidatului la funcţia de prim ministru, cât şi de interesul "baronilor" de a profita de resursele guvernamentale, diversiunile rămân printre puţinele mijloace avute la dispoziţie pentru a rămâne în competiţie cu un adversar care deţine principalele pârghii de influenţă.

Dacă în privinţa atitudinii ostile şi ofensive a preşedintelui Traian Băsescu, PSD nu putea face prea multe lucruri, acum, privind retrospectiv, se poate constata că în decembrie 2008, pesediştii nu au negociat toate implicaţiile guvernării de coaliţie, aşa că Parteneriatul pentru România, lăsând atribuţiile primului ministru neatinse, a permis PDL să controleze şi guvernul. Şi asta pentru că, deşi atribuţiile primului ministru, stabilite prin legea din 2001, nu erau gândite pentru un guvern de coaliţie, au fost păstrate astfel încât Emil Boc nu întâmpină niciun obstacol formal în asumarea controlului guvernului. Iar PSD nu poate interveni. Social-democraţii trebuie să se mulţumească cu ceea ce le-a fost rezervat. Iar dintre ministerele pe care le controlează, Ministerul de Interne, mai ales în perspectiva alegerilor prezidenţiale din toamnă, se dovedeşte esenţial.

Dacă PSD nu prea poate părăsi coaliţia, atunci nici PDL nu prea are alternative. Scoaterea PSD de la guvernare ar putea însă victimiza PSD. Ori, în cazul unei prezenţe reduse la urne, acest fapt - în condiţiile unei guvernări minoritare, deci vulnerabile - ar putea antrena un puternic vot de protest. Iar criza economică, al cărei impact politic nu este încă previzibil, poate, la rândul său, acţiona împotriva cuplului Traian Băsescu-PDL. Aşa că, în condiţiile date, cele două "partenere" de guvernare nu au decât varianta gherilei electorale.