Gherilă şi marketing

Bătălia din PNL nu este una ideologică, ci o confruntare de marketing privind poziţionarea pe piaţa politică. Pentru grupul dizidenţilor, formulele clasice ale luptei de partid nu erau posibile, aşa că au apelat la procedeele inspirate din tacticile de gherilă. După confruntări episodice, aparentul război civil liberalo-liberal intră, după excluderea lui Teodor Stolojan şi lansarea Platformei liberale, într-o nouă etapă: bascularea conducerii. Iar metoda simplificării şi a inamicului unic a devenit favorită pentru a contribui la delegitimarea PNL ca agent al guvernării şi asocierea acestui partid cu "oligarhii". În acest spirit, Platforma propusă duminică de grupul dizident din PNL nu este un proiect ideologic, ci unul tactic. Obiectivul său nu vizează doctrina, ci unificarea forţelor de centru-dreapta.

Folosind tactica marketingului combativ, această specie de marketing care vizează nu doar clientela care generează oferta, ca în schemele clasice, ci şi concurenţii, iniţiatorii acţiunii au încercat să îşi promoveze produsele (Platforma) astfel încât să împiedice adversarii să-şi mobilizeze toate mijloacele, reducând în schimb costurile angajării. Aspectele doctrinare, dealtfel inspirate din neoconsevatorism, prezente în Platforma Stolojan-Stoica (rolul tradiţiei, al comunităţii, al religiei şi al familiei, identitatea naţională), rămân marginale. În fapt, Platforma reia pe 22 de pagini în diferite variante formula deja consacrată de reprezentaţii grupului a caracterului autoritar al conducerii Tăriceanu, Olteanu, Orban, ceea ce corespunde cunoscutei tehnici a orchestrării şi repetării temelor principale.

Cum se explică această situaţie? Pe termen scurt, totul porneşte de la abandonul de acum doi ani al lui Theodor Stolojan. Retragerea acestuia din cursa pentru preşedinţie, dar şi de la conducerea partidului, a transformat câmpul competiţional din interiorul PNL. Planurile şi angajamentele lui Stolojan au fost abandonate. Între ele, şi proiectul fuziunii dintre PNL şi PD care urmărea constituirea unui pol al dreptei. Retragerea lui Stolojan a generat astfel reaşezarea structurilor interne, dar şi a proiectelor. Inevitabil, ca la orice schimbare de lider, apropiaţii fostului preşedinte au fost rapid izolaţi. În această confruntare planul ideologic a lipsit. Dacă în 2002, în timpul scurtei bătălii pentru bascularea lui Valeriu Stoica ideologia mai avea o minimă semnificaţie, în noua situaţia nu a mai fost nici măcar un argument terţiar. Pe termen lung tensiunile ce fac prima pagină astăzi îşi au originea în fragmentarea lumii liberale româneşti. Fracţionarea liberalismului la începutul anilor 90, federalizarea lor mai apoi, mai întâi sub preşedinţia lui Ionescu Quintus, apoi sub Stolojan nu au creat condiţiile pentru dezbaterea doctrinară. Lucrurile au fost temperate şi pragmatismul de partid a triumfat. Dar în absenţa clarificărilor doctrinare, liniile de luptă internă s-au multiplicat.

Desfăşurarea, la Bucureşti, chiar în săptămâna lansării Platformei Stolojan-Stoica, a celui de-al 27-lea Congres al liberal-democraţilor europeni (ELDR) aduce însă întreprinderea dizidenţilor pe un teren mai larg. Platforma deplânge ratarea fuziunii. Dar, liberalii europeni sunt într-o dinamică ascendentă. Doar în luna octombrie Alianţa pentru Suedia din care fac parte şi două partide liberale (Partidul Liberal şi Partidul de Centru) tocmai a câştigat alegerile, rupând lungul şir al guvernărilor socialiste, iar în Austria două liberalii din s-au reîntors în Parlament şi pot forma o coaliţie cu social-democraţii. În 10 din cele 25 de state membre ale UE liberalii sunt la guvernare. La fel şi în Bulgaria. Patru prim miniştrii din UE sunt liberali (Belgia, Danemarca, Estonia şi Finlanda), iar Romano Prodi este reprezentatul Margheritei, partid liberal-creştin care a aderat la grupul parlamentar al liberalilor europeni. Pe de altă parte 6 din cei 25 de comisari europeni sunt liberali. În acelaşi timp în care liberalii europeni revin pe prima scenă politică, PPE se află în faţa unei crize ce îşi are originea în intenţia conservatorilor britanici de a părăsi acest partid. Nu fuziunea, ci viziunea lipseşte partidelor Alianţei DA. Şi, oricât de mult ar contribui la construcţia unui partid, gherila şi marketingul nu pot suplini rolul acesteia.