GHIDUL INVESTITORULUI Indicii bursieri

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 28 ianuarie 2009

Indicii bursieri exprimă evoluţia cursurilor valorilor mobiliare ce sunt cuprinse în structura indicelui cu reprezentativitate pentru piaţa bursieră respectivă, dând o imagine asupra evoluţiei pieţei bursiere, la un moment dat. Semnificaţia indicilor este dată de structura acestora. Astfel, indicii din prima generaţie (de exemplu indicii americani Dow Jones Industrials şi Financial Times, sau indicele japonez Nikkei), în structura cărora se cuprind acţiuni ai căror emitenţi aparţin aceluiaşi domeniu de activitate, au o capacitate de informare limitată.

Indicii din generaţia a doua, denumiţi şi indici compoziţi (de exemplu indicele NYSE pe bursa de la New York, FTSE pe piaţa Londrei, sau TOPIX pe piaţa japoneză), au un grad de relevanţă mai ridicat, datorită cuprinderii unui număr mai mare de firme, aparţinând unor domenii de activitate diferite, inclusiv instituţii bancare, de asigurări, firme din ramura transporturilor şi comunicaţiilor.

În general, indicii bursieri se cons­tituie ca o medie ponderată a valorii de piaţă a acţiunilor care intră în componenţa lor. Aceştia se calculează în timp real, pe baza cursurilor acţiunilor componente.

La Bursa de Valori Bucureşti, cel mai important indice este BET (Bucharest Exchange Trading), acesta reflectând tendinţa de ansamblu a preţurilor celor mai lichide zece acţiuni cotate la categoria I a bursei. Valoarea iniţială a indicelul a fost de 1.000 puncte, lansarea lui având loc la data de 22 septembrie 1997.

Al doilea indice al BVB, BET-C (Bucharest Exchange Trading - Composite) a fost creat pentru a preciza evoluţia per ansamblu a pieţei de capital, cu excepţia societăţilor de investiţii financiare. Necesitatea creării acestui indice a fost impusă de creşterea numărului de societăţi listate la BVB. Valoarea iniţială a fost de 1.000 de puncte, lansarea acestuia având loc pe 17 aprilie 1998.

Doi ani mai târziu, respectiv la 1 noiembrie 2000, s-a lansat şi primul indice sectorial, BET-FI (Bucharest Exchange Trading - Financial Index), acesta reflectând evoluţia preţurilor celor cinci societăţi de investiţii financiare.

Următorii doi indici, respectiv BET-NG (Bucharest Exchange Trading - Energy & Related Utilities Index) şi BET-XT (Bucharest Exchange Trading - Extended Index) au fost lansaţi pe 1 iulie 2008. BET-XT este un indice blue-chip, care reflectă evoluţia preţurilor celor mai lichide 25 de companii tranzacţionate pe piaţa reglementată, inclusiv SIF-urile, în timp ce indicele BET-NG urmăreşte evoluţia companiilor din sectorul energetic şi al utilităţila aferente acestuia.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb