Globalizare să fie, dar s-o ştim şi noi

Loviturile de măciucă se ţin una după alta: brexit, covid, agresiunea Rusiei în Ucraina, crizele sectoriale, dintre care cea energetică a luat prim-planul, dar nu este nici pe departe singura, lumea bancară clătinată serios din nou, pe ici pe colo, prin părţile esenţiale, criza alimentară cu măciuca după uşă, criza apei, ca să nu mai spun nimic despre diferitele variante ale crizei climaterice, criza materiilor prime, marea criză economică globală care le încununează apoteotic pe toate şi ce-o mai fi după! Modul de viaţă numit generic "globalizare", în care lumea se scălda oarecum liniştită înaintea acestui lanţ de catastrofe, pare că se duce la fund ca un Titanic lovit nu de unul, ci de o armată bine organizată de gheţari. Nu-i de mirare că "prezicătorii de serviciu" înmulţiţi ca ciupercile după ploaie au semnat deja certificatul de deces al aşa-zisei globalizări. Gata, s-a terminat, e finita la commedia! Să nu ne pripim, totuşi. Să luăm un pic distanţă şi să vedem cum arată contururile generale ale tabloului.

Divorţul în stil italian al Marii Britanii de Uniunea Europeană a fost repede interpretat ca noua soluţie etalon: "renaţionalizarea" politicilor esenţiale, de la cea economică, la cele privind migraţia, securitatea internă şi internaţională, relaţiile cu alte puncte cheie de putere din lume, în special Statele Unite, China, Rusia, India, Asia de Sud-Est. Mult anunţata "renaţionalizare" a politicilor britanice, însă, nu s-a produs nici măcar pe ici pe colo, nemaivorbind de părţile esenţiale. Politicienii "trufaşei insule" s-au dus repede cu "sărumîna" peste Atlantic, de unde s-au întors cu mîna goală, în ciuda promisiunilor lui Trump. Nu au obţinut nimic. Nici măcar aprobarea formală să se aşeze cuminţi la remorcă. America nu este în măsură, nu are resurse disponibile şi nici chef să importe problemele "verilor" insulari şi nici bani de cheltuit pentru ca să asigure flotabilitatea unei economii nesustenabile, ţinută cu chiu cu vai pe linia de plutire, pînă de curînd, doar de avantajele şi privilegiile de care s-a bucurat în sistemul pieţei unice europene. N-au decît să se spele pe cap cu brexitul lor cu tot şi să se descurce cum pot! Reinventarea şi revitalizarea commonwealth-ului s-a dovedit o altă visare cu ochii deschişi a şmecheraşilor cocoţaţi în funcţii de decizie strategică la Westminster, fără prea mare legătură cu realitatea. Relaţiile cu Australia nu sunt deloc mai bune, iar cînd au ajuns în China, britanicii au aflat repede că trebuie să stea la coadă după americani, germani, francezi şi încă vreo doi-trei alţii, iar de oferit nu prea au ce să ofere. Tehnologie de vîrf, ioc, pieţe de desfacere pentru China, cît o picătură într-un ocean şi... cam atît. Nici în Coreea de Sud, ori în Vietnam nu e mai mult loc pentru noile şi prea puţin întemeiatele ambiţii de mărire post-globalizare ale Coroanei Britanice. Mă rog, poate India, dar nici acolo nu e cineva dispus să le aştearnă covorul roşu. Departe de primele rînduri şi mai degrabă la "etcetera"!

Criza covid, fără indoială, a marcat serios unul dintre parametrii esenţiali ai globalizării: mobilitatea umană. Atît la nivel intrastatal, cît şi la nivel interstatal, intercontinental. "Spaima covid" întreţinută şi chiar copios alimentată de măsurile contradictorii şi heirupiste ale OMS, ca şi de politicile pseudo-ştiinţifice ale statelor din cea mai mare parte a Europei, plus China şi SUA, a pus "o talpă" serioasă afacerii traficului global ilegal de fiinţe umane, încurajat pe scară largă, adoptat chiar ca politică de stat în Germania merkeliană şi transpus repede la nivel de politici europene de birocraţia UE de la Bruxelles. Evident, industria transporturilor legitime a luat şi ea lovitura în plin, cu deosebire transporturile aeriene. Degringolada continuă şi la ora actuală, nimeni nu mai ştie care este perspectiva şi pe ce se poate conta, într-o "industrie" unde orizontul de planificare şi organizare a afacerii era de minim 10 ani. Toată lumea improvizează: transportatori, aeroporturi, producători de avioane. Toată lumea este nemulţumită şi nesigură de azi pe mîine: pasageri, manageri, acţionari, investitori strategici. Nici transportul feroviar nu se simte prea bine. Investiţiile pentru dezvoltare şi modernizare sunt mari şi cer orizonturi de timp largi pentru exploatare şi culegere a profitului, iar statele sunt în criză insolubilă de îndatorare, mai degrabă datornici de bază, decît investitori de bază în infrastructuri critice. Lumea auto este şi ea bulversată de trecerea abruptă şi arbitrar impusă la mobilitatea electrică despre care nimeni nu ştie cît este de sustenabilă, măcar pe termen mendiu. O să afle răspunsul, pe banii lor, cei care sunt tentaţi sau obligaţi astăzi de legislaţii abuzive să achiziţioneze "hibrizii" fără viitor sau modelele "pur electric" pentru care nu există şi nici nu se grăbeşte cineva să ridice infrastructura statală şi inter-statală necesară menţinerii fluxurilor de mobilitate auto existente înainte de şocurile crizelor suprapuse din ultimii trei-patru ani. Cît despre poluarea produsă de noua industrie auto-electrică, deocamdată mucles! Nimeni nu are voie să atace subiectul că o ia rapid pe cocoaşă de n-o poate duce!

În sfîrşit, lovitura dată globalizării de războiul paraşutat de Putin în mijlocul Europei. Culmea este că el, mai degrabă, a repotenţat aspecte esenţiale ale globalizării, decît le-a suprimat sau interzis. Datorăm nebuniei întronată la Kremlin fluxuri noi de migraţie, inexistente anterior: cel al populaţiei ucrainiene spre statele vecine sau alte orizonturi mai îndepărtate (SUA, Marea Britanie, spre exemplu!) şi cele de mărfuri critice, cum sunt cerealele şi alte produse agricole esenţiale pentru balanţa alimentară la nivel global. În plus, marele cîştigător: industria de armament. Revitalizată în regim de urgenţă în Statele Unite şi în mai toate statele europene, unde abia acum s-a băgat de seamă că ceea ce este pe hîrtie nu este şi în depozite sau remizele armatei, după cum ceea ce este în rapoartele scripotologice adresate parlamentelor sau autorităţilor guvernamentale nu se regăseşte mai deloc în capacităţi reale de luptă şi de intervenţie militară pe scară largă. Vedeţi anunţul autorităţilor germane şi vă cruciţi: armata nu are capacităţi de intervenţie pentru a susţine acţiunea eficientă într-o zonă majoră de conflict. Propoziţia constatativă, dacă nu aţi înţeles, se referă la resursele şi capacităţile de luptă ale armatei considerată pilonul 2 al NATO, după cea a Statelor Unite!

Bine, bine... şi atunci este sau nu globalizarea "în pericol"? Ori mai rău, a fost pusă pe butuci? Eu zic că nu! Singurul lucru semnificativ este încercarea de a schimba direcţia şi structura unor fluxuri care definesc globalizarea şi prin consecinţă a modelului, schemei, după care se împart beneficiile, respectiv costurile globalizării. De la modelul 1.0 "globalizarea americană", la modelul 1.5., eventual 2.0, în care SUA încetează să mai fie beneficiarul principal al efectelor economice şi politice ale globalizării. Pretendenţi la locul ce se vrea vacantat: China, Rusia, India, eventual un consorţiu al acestor puteri, adunate sau nu sub egida BRICS. Succesul mutării este însă departe de a fi asigurat sau măcar previzibil că poate fi realizat într-un orizont mediu de timp. Istoria nu se mişcă chiar atît de agil şi, în general, are ceva mai multă răbdare/inerţie decît dorinţele oamenilor. Fie ei şi mai marii lumii!