GONGO

Evoluţia vieţii politice româneşti din ultimele două decenii face necesară clarificarea câtorva concepte care vor permite o mai bună înţelegere a contextului social actual. Mai ales acum, odată cu emergenţa unor personaje care se revendică de la societatea civilă, şi nu doar la alegerile prezidenţiale din 2019, sunt tolerate, dacă nu sunt pur şi simplu promovate, o serie de confuzii privind locul şi rolul organizaţiilor neguvernamentale în societatea democratică. Ori confuzia, o armă politică de propagandă de calibru greu, foarte dificil de detectat fără un aparat conceptual adaptat, este folosită aici atât pentru a discredita societatea civilă liberală, cât şi pentru a susţine construcţia unei societăţi civile alternative, de fapt a unei societăţi civile ne-civile (uncivil civil society), despre care am mai vorbit în urmă cu câţiva ani în paginile Bursei).. Când în 2012, ca reacţie la contestările de la precedentele alegeri prezidenţiale, Vladimir Putin începea faza de apogeu a cruciadei sale împotriva societăţii civile liberale - căci termenul de cruciadă se potriveşte foarte bine acestei acţiuni care viza, între altele, revigorarea bunelor tradiţii creştine marginalizate de o societate liberală - atacul împotriva ONG, mai întâi a celor naţionale, apoi şi a celor internaţionale, a fost urmărit anihilarea sigurei opoziţii posibile într-o democraţie, a opoziţiei civice. Căci fără societatea civilă, a cărei funcţie critică este esenţială pentru menţinerea opoziţei politice şi a statului de drept, democraţia este lipsită de fundament.

Ori, cum în post-democraţiile noas­tre de toate zilele societatea civilă este invocată, a fost necesară o operaţiune de legalizare a unor aşa zise organizaţii neguvernamentale, aşa numitele Gongo. Gongo (acronim de la englezescul Government-organized non-governmental organization) este, aşa cum sugerează şi denumirea sa, o falsă organizaţie non-guvernamentală (ong), care păstrează aparenţele unei organizaţii neguvernamentală, dar nu este independentă fiind finanţată şi uneori chiar organizată de guvern. Scopul unei astfel de întreprinderi este nu doar de a promova interesele politice ale grupului aflat la guvernare, ci mai ales de a imita comportamentul şi retorica grupurilor civice şi a societăţii civile liberale pentru a adormi opinia publică şi a crea impresia existenţei unei societăţi democratice. În cartea lor, apărută în 1989 sub egida Băncii Mondiale, Explicarea organizaţiilor voluntare (Understanding Voluntary Organizations) în care s-a făcut pentru prima dată referire la acest fenomen, David Brown şi David Korten au dedicat un întreg capitol organizaţiilor captive (Captive Organizations: GONGOs and DONGOs) arătând că "ONG-urile captive create de guverne pentru a înlocui adevăratele organizaţii neguvernamentale sunt denumite, de obicei, de liderii ONG "CONGO-uri", care înseamnă organizaţii neguvernamentale organizate de guvern. GONGO-urile sunt create şi înregistrate ca organizaţii neguvernamentale de către agenţii guvernamentale ca instrumente în vederea promovării politicilor guvernamentale cu misiuni definite de guvern. Şi apropos de DONGO, de care vorbeau cei doi autori, acestea sunt organizaţii create de donatorii internaţionali (DOMGO, deci ONG-uri organizate de donatori) interesaţi de susţinerea ONG-uri şi care consideră că astfel vor putea atinge mult mai repede obiectivele de dezvoltare propuse.

O GONGO poate fi creată cu obiective politice sau sociale aparent legitim, dar, în realitate, funcţionează ca mecanisme ale guvernului atât în politica internă, cât şi pentru a influenţa politica externă. Şi nu de puţine ori GONGO-urile sunt create pentru a solicita ajutor internaţional sau pentru a bloca finanţarea adevăratelor ONG-uri. Deşi nu există doar în ţările în curs de dezvoltare, de cele mai multe ori GONGO-urile sunt create de guverne nedemocratice pentru a menţine un anumit nivel de control al societăţii. De aceea ele trebuie deosebite de organizaţii precum Crucea Roşie sau Fundaţia Culturală de la noi, care se încadrează într-o altă categorie, QUANGO, adică a organizaţie non-guvernamentale cvasi-autonomă (QUANGO este un acronim de la quasi-autonomous non-governmental organisation). De obicei, aceasta este o organizaţie căreia guvernul îi deleagă o parte din autoritatea sa, dar care ră­mâne controlată şi este finanţată de la buget.

La noi, astfel de organizaţii au invadat spaţiul public la începutul anilor 2000 create în proximitatea unor agenţii guvernamentale "discrete", de multe ori în cooperare cu politica de propagandă a guvernului Năstase, pentru a infiltra şi marginaliza organizaţiile societăţii civile liberale, inclusiv în relaţia cu partenerii statali şi asociativi occidentali. O astfel de organizaţie ar putea fi, cel puţin văzând sursele de finanţare, şi organizaţia lui Alexandru Cumpănaşu. Aceasta a încercat nu doar să înlocuiască organizaţiile societăţii civile liberale, dar şi să influenţeze politica externă prin intermediul unui cârlig mediatic, o emisiune despre politica internaţională. Iar acest caz, care a intrat în atenţia opiniei publice datorită crimelor de la Caracal şi a campaniei pentru alegerile prezidenţiale nu este unul izolat, ci doar unul din cele mai vizibile. Şi nu doar sectorul civic, ci şi cel economic pare să fie infiltrat după acelaşi model. În aceste condiţii rezis­tenţa democraţiei liberale şi a economiei de piaţă liberă la noi par de domeniul miracolului.