"Goodwine" - magia vinului la a treia ediţie

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Frăţia Vinului / 20 august 2010

"Goodwine" - magia vinului la a treia ediţie

Pasionaţii de vinuri bune sunt invitaţi să se îmbarce la bordul celei de-a treia ediţii a Târgului Internaţional de Vinuri "GoodWine", care se va desfăşura în perioada 26-28 noiembrie, la World Trade Plaza, din Capitală (aceeaşi locaţie unde au avut loc şi primele două ediţii). Angelica Iva, directorul general al "ProActive Business Communication", firma organizatoare a evenimentului, ne-a spus că manifestarea va reuni şi de această dată producători, distribuitori şi importatori de vinuri premium din România, dar şi producători din străinătate. Târgul se adresează HoReCa, precum şi publicului pasionat de vin, cei atraşi de aceas­tă ramură având posibilitatea să degus­te vinuri de înaltă calitate, lansate în premieră, dar şi să asiste la spectacolele gastronomice din cadrul evenimentului. Ţările din care provin vinurile ce urmează să fie prezentate la "GoodWine" sunt România, Franţa, Spania, Austria, Bulgaria, Australia, Chile, Argentina, Africa de Sud, California.

"Somelieri şi degustători profesionişti vor fi ghizii publicului într-o călătorie fascinantă prin lumea vinului şi vor asista degustările. În acest sens, expozanţii vin cu oferte speciale pe perioada târgului, atât pentru vinurile de vinotecă, cât şi pentru vinurile ce vor fi lansate la târg, în premieră", ne-a precizat Angelica Iva.

Până luna trecută, la ediţia din noiembrie a "Goodwine" s-au înscris peste 20 de producători, importatori şi distribuitori: "Murfatlar", "Cramele Recaş", Domeniile Ostrov, "Vinarte", Cramele "Rotenberg", Crama "Oprişor", "Winero", Domeniile Sâmbureşti, Crama Basiles­cu, Domeniile Dealu Mare Urlaţi, Crama Girboiu, Senator Prodimpex, Alcovin, Casa Panciu, "Vinexpert", "Heinrig Distribution", "Wine Dis­tribution" - Franţa, "Ade Excal International" - Spania, "Vini del Mondo" - Austria, "Vinuri" Argentina. În premieră la acest eveniment va fi prezentă compania germană "Gastro Cool", distribuitor de vitrine frigorifice.

Pe toată durata târgului, Master of Ceremony va fi cunoscutul degustător şi scriitor Cătălin Păduraru. Cum nu poate fi ignorat modul în care asortăm vinurile cu mâncarea, într-un spaţiu dedicat show-urilor gastronomice, bucătari profesionişti vor pregăti preparate culinare care pot fi asociate cu vinurile prezentate în cadrul evenimentului.

"Ediţia a treia a < GoodWine > Bucureşti reconfirmă importanţa şi necesitatea acestui târg premium pentru piaţa de vin din România. Am dat tonul timid, în urmă cu un an, şi am reuşit să facem din < Goodwine > un punct de referinţă pentru piaţa vinurilor. Ediţia din noiembrie este cea mai bună ocazie pentru expozanţi de a-şi prezenta oferta către un public bine targetat, chiar înaintea campaniilor de marketing pentru vânzările din ajunul sărbătorilor de Crăciun", consideră Angelica Iva.

În cadrul târgului, vor avea loc lansări şi degustări de vinuri, concursuri cu premii în vin şi show-uri gas­tronomice. Aşadar, cei care doresc să facă o incursiune în lumea vinului de calitate, sunt aşteptaţi de "Goodwine" vineri, 26 noiembrie, între orele 12.00 - 19.00, sâmbătă, 27 noiembrie, între orele 10.00 - 19.00 şi duminică, 28 noiembrie 2010, între orele 10.00 - 16.00.

"Cel mai bun public vizitator pe care l-am văzut, de 18 ani încoace, la un târg de vinuri, în România. Personalităţi în sensul adevărat al cuvântului, wine loveri, cunoscători de ţinută, reprezentanţi mass media de calibru naţional, agenţii de promovare, membri ai corpului diplomatic acredidat la Bucureşti, actori şi cântăreţi, oameni politici, operatori din comerţ şi industria ospitalităţii. Sunt îndreptăţit să cred că ""viitorul sună bine"" şi pentru etalarea vinului în altă postură decât aceea de produs alimentar, îndreptându-se prin astfel de manifestări reuşite, către identitatea de drept, şi anume, vinul produs cultural, reper social. La mai mare!" . Cătălin Păduraru, critic de vin (despre "Goodwine", ediţia a II-a)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb