Google, stoc uriaş de date medicale a zeci de milioane de oameni

Ziarul BURSA #Companii #IT / 13 noiembrie 2019

Problemele marilor giganţi ai internetului se intensifică. Google a colectat fără permisiune date medicale despre zeci de milioane de americani, a informat cotidianul The Wall Street Journal. Colectarea datelor a făcut parte dintr-o iniţiativă a Google, intitulată "Project Nightingale" (Proiect Privighetoarea), prin intermediul căreia Google accesează informaţii ale pacienţilor companiei medicale Ascension, cea mai mare firmă catolică de acest tip şi care are sediul în Saint Louis (Missouri). Acordul a fost semnat în secret anul trecut, însă schimbul de date dintre Google şi Ascension s-a accelerat în această vară, conform documentelor interne consultate de The Wall Street Journal şi citate de Agerpres. Prin acest acord, Google ar putea avea acces la datele personale a zeci de milioane de americani care locuiesc în 21 din cele 50 state ale SUA. Între datele colectate de Google, figurează diagnostice medicale, rezultate ale unor teste de laborator şi registre de internare, între alte rapoarte, ceea ce echivalează cu un istoric medical complet, cu nume şi date de naştere ale pacienţilor. Nici pacienţii şi nici medicii nu au fost anunţaţi despre schimbul de date între Google şi Ascension, conform The Wall Street Journal, care a arătat că cel puţin 150 de angajaţi ai companiei tehnologice au avut deja acces la datele pacienţilor. Contractul dintre Google şi Ascension se încadrează în apetitul în creştere al Silicon Valley pentru analiza datelor din industria medicală, o direcţie de afaceri care este de asemenea explorată de Amazon şi Microsoft, deşi acele companii nu au obţinut încă un acord de importanţa celui reuşit de Google. În acest caz, se presupune că Google utilizează datele, în parte, pentru a proiecta un nou program care, sprijinit de inteligenţa artificială şi sisteme de învăţare automată, poate sugera schimbări în tratamentul pacienţilor. Într-un comunicat remis The Wall Street Journal, Google a susţinut că proiectul său respectă legile federale privind protecţia datelor medicale. Obiectivul companiei vizează "într-un final îmbunătăţirea rezultatelor, reducerea costurilor şi salvarea de vieţi", a arătat preşedintele Google Cloud, Tariq Shaukat. În ultima vreme, Google şi alte companii tehnologice au făcut obiectul unor critici dure şi investigaţii din partea autorităţilor de reglementare tocmai în ce priveşte volumul mare de date ale utilizatorilor pe care le gestionează şi confidenţialitatea acestora.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb