Grindeanu se întâlneşte cu o parte dintre miniştri pentru a-i fi prezentate problemele ministerelor

Mina Irina
Politică / 10 ianuarie 2017

Sorin Grindeanu (Sursa foto: Facebook)

Sorin Grindeanu (Sursa foto: Facebook)

Prim-ministrul Sorin Grindeanu are, astăzi dimineaţă, o serie de cinci întrevederi cu miniştri din cabinetul său, cu care va discuta problemele urgente din ministerul fiecăruia.

Premierul le-a cerut miniştrilor, încă de la prima şedinţă a cabinetului Grindeanu, desfăşurată miercuri, să facă un inventar al problemelor urgente pe fiecare minister.

Prim-ministrul le-a spus miniştrilor, potrivit News.ro: "Mâine dimineaţa, la ora 9.00, fiecare ministru merge şi preia ministerul pentru care a fost votat în Parlament. Totodată, vă rog să faceţi un inventar al problemelor urgente pe fiecare minister, astfel încât, vineri, când vom avea următoarea şedinţă de guvern să le prezentaţi".

Ulterior, Sorin Grindeanu a decis să aibă discuţii separate cu miniştrii, iar cinci asemenea discuţii au fost programte astăzi: ora 9.00 - cu ministrul Sănătăţii, Florian-Dorel Bodog; 10.00 - cu ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea; 11.00 - cu ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Florin Nicolae Jianu; 12.00 - cu ministrul Turismului, Mircea-Titus Dobre şi 12.30 - cu ministrul Economiei, Alexandru Petrescu.

Convorbirile cu o parte dintre miniştri au loc cu o zi înainte de întrevederea dintre preşedintele Klaus Iohannis şi premier. Iohannis a avut o discuţie la telefon cu premierul Sorin Grindeanu, stabilind să se întâlnească miercuri după-amiază, la Palatul Cotroceni, discuţiile urmând să se centreze pe bugetul de stat şi pe sustenabilitatea măsurilor anunţate de Cabinet, a declarat, ieri seară, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Iohannis a spus: "Preşedintele României a avut o discuţie telefonică cu premierul Sorin Grindeanu, discuţie în cadrul căreia l-a invitat pe acesta la Palatul Cotroceni pentru o analiză clarificatoare. Această întâlnire va avea loc miercuri după-amiază".

Mădălina Dobrovolschi a precizat că la discuţie va participa şi ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, iar întâlnirea este necesară pentru că există "foarte multe îngrijorări" cu privire la sustenabilitatea măsurilor anunţate de Guvern şi a efectelor acestora asupra economiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb