Grupul "Intel" ar putea fi amendat cu un miliard de euro

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 12 mai 2009

Vânzările "Intel" au însumat 7,1 miliarde dolari anul trecut, în Europa.

Vânzările "Intel" au însumat 7,1 miliarde dolari anul trecut, în Europa.

"Intel" Corp. din SUA, cel mai mare producător mondial de cipuri, acuzat de Uniunea Europeană că acordă rabaturi de preţ producătorilor de computere, pentru eliminarea concurenţei, ar putea fi amendat cu peste un miliard euro (1,36 miliarde dolari) în această săptămână, de către autorităţile antitrust. În plus, compania ar putea fi oprită să mai acorde discounturi, întrucât face concurenţă neloială producătorilor rivali de cipuri.

Comisia Europeană va decide, zilele acestea, care va fi amenda pentru compania americană, pe care o consideră responsabilă de afectarea concurenţei şi prejudicierea consumatorilor, prin faptul că producătorii de computere au preferat cipurile sale, în defavoarea celor fabricate de "Advanced Micro Devices" Inc. (AMD).

Amenda pe care autorităţile europene o vor aplica "Intel" ar putea fi dublă faţă de recordul în materie: 497 milioane de euro pentru "Microsoft" Corp. Amenda a fost acordată în 2004 pentru abuz de poziţie pe piaţa sistemelor de operare PC.

Compania "Intel" a fost implicată într-o dispută cu Uniunea Europeană mai bine de opt ani, după ce AMD a lansat o plângere împotriva producătorului american. "Intel" este parte, totodată, într-un proces civil înaintat de AMD la curtea federală din Delaware, dar şi într-o investigaţie lansată de Comisia Federală a SUA pentru Comerţ, din cauza acuzelor de practici neconcurenţiale. Este posibil ca, după ce va fi amendată, compania americană să atace cu apel decizia UE, ca să prevină interdicţia de acordare de rabaturi la preţ.

"Intel", companie cu sediul în Santa Clara, California, susţine că operează în mod corect, pe o piaţă competitivă, iar alegerea cipurilor sale de către producătorii de computere, în defavoarea altor societăţi, "se bazează pe calitate şi performanţă". Însă, oficialii AMD declară că, spre exemplu, producătorul de PC-uri "Hewlett-Packard" Co. a fost supus presiunilor ca să folosească procesoarele Intel.

Robert Manetta, purtător de cuvânt al "Intel", a subliniat că practicile companiei sunt "legale, pro-competitive şi bune pentru consumatori".

Jonathan Todd, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, nu a făcut niciun comentariu cu privire la decizia care urmează să fie luată în cazul "Intel".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb