Helen Tomlinson a preluat funcţia de General Manager al "GSK Consumer Healthcare România şi ţările Adriatice", cu sediul în Bucureşti, arată un comunicat de presă.
Fostul General Manager Consumer Healthcare, Victor Geus, a fost numit General Manager Consumer Healthcare Canada.
Astfel, începând cu luna august 2013, Helen Tomlinson este responsabilă de dezvoltarea operaţiunilor desfăşurate de companie în România şi în celelalte 4 ţări din grup. În total, Helen coordonează activităţi ce ajung la o valoare de 44 milioane EUR şi o echipă formată din 100 de oameni.
Ea s-a alăturat GSK Nutritional Healthcare în aprilie 2006, în calitate de Category Controller pe segmentul Out of Home din Marea Britanie şi Irlanda. După perioada petrecută în Category Management, Helen a deţinut mai multe poziţii în vânzări, printre care Foodservice and Field Sales Director, continuând apoi ca Channel Director.
"Pentru mine este o onoare să lucrez în pieţe care se dezvoltă atât de rapid, unde am descoperit oameni plini de pasiune, talentaţi şi deschişi, cu o energie şi forţă unice", a declarat noul General Manager Consumer Healthcare România şi ţările Adriatice.
GSK Consumer Healthcare România şi ţările Adriatice este formată din următoarele ţări: România, Slovenia, Croaţia, Bosnia şi Republica Moldova.