Guvernul, "împroşcat" cu motorină şi grâu de către PSD

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Politică / 5 august 2008

Măsura Guvernului de reducere a accizei la motorină, cu 65 de bani, pentru agricultură reprezintă, în opinia PSD, o nouă "glumă proastă a Cabinetului Tăriceanu". Potrivit senatorului PSD, Ilie Sârbu, reducerea accizei este infimă faţă de costurile pe care le implică lucrările agricole.

Ilie Sârbu a explicat: "Această măsură de aşa-zisă reducere a accizei la motorină are un efect aproape nul, deoarece preţul per ansamblu al motorinei nu se schimbă de fapt şi nu rezolvă problema legată de preţul în sine al combustibilului. Le reamintesc guvernanţilor că fermierii europeni beneficiază de o motorină ieftină, de 45-55% din preţ, şi subvenţii de 300-400 de euro pe hectar. Deşi am aderat la Uniunea Europeană de aproape 20 de luni, costurile în agricultură se apropie de nivelul comunitar, în timp ce subven iile sunt cu mult sub nivelul european. Este foarte clar pentru oricine compară acciza pentru agricultură, prevăzută de această directivă, şi anume de 21 euro/1.000 litri (sau 0,07 lei/litru), cu cea aprobată de Guvernul României de 80,971 euro/1.000 litri (0,27 lei/litru)".

Senatorul a mai atras atenţia că de această măsură vor fi privaţi circa patru milioane de mici agricultori, întrucât, pentru reduceri sunt eligibili doar agricultorii cu suprafeţe mai mari de un hectar, înregistraţi la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură.

Ilie Sârbu: "Preţul grâului, o batjocură la adresa muncii agricultorilor"

Senatorul PSD, Ilie Sârbu, a mai apreciat că se impune stabilirea unui preţ de referinţă pentru grâu de circa 0.7 lei pe kilogram, precum şi formarea unui stoc de intervenţie de 2.2 milioane de tone în baza unui preţ de intervenţie pentru cereale. În opinia sa, preţurile foarte mici de 0.3 lei pe kilogram, practicate deja în Bărăgan şi Dobrogea, distrug producătorii şi îmbogăţesc samsarii şi depozitari. Ilie Sârbu a menţionat că, în timp ce la noi, tona de grâu se vinde cu 85 de euro, la ruşi sau ucraineni, preţul ajunge şi la 235 de dolari. Senatorul PSD a amintit şi de un act normativ care trebuia să instaureze disciplina în circuitul comercial, inclusiv prin colectarea TVA, fapt ce nu a mai avut loc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb