Guvernul Trump nu recunoaşte genocidul armean

F.F.
Internaţional / 18 decembrie 2019

Guvernul Trump nu recunoaşte genocidul armean

Guvernul lui Donald Trump refuză în continuare să folosească cuvântul "genocid", respins de Ankara, cu voinţa de a mulţumi Turcia, înfuriată de recunoaşterea recentă a genocidului armean de către Congresul Statelor Unite, relatează AFP.

"Poziţia Guvernului nu s-a schimbat", a declarat marţi, citată într-un comunicat, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat Morgan Ortagus. "Poziţia noastră cu privire la acest subiect se aliniază celei exprimate în comunicatul final al preşedintelui publicat în aprilie", a adăugat ea.

În primăvară, la comemorarea masacrului armenilor în 1915, Donald Trump a vorbit despre "una dintre cele mai rele atrocităţi în masă din secolul al XX-lea", fără să folosească termenul "genocid".

Congresul a adoptat săptămâna trecută o rezoluţie, după ce Camera reprezentanţilor a adoptat-o la sfârşitul lui octombrie, în vederea "comemorării genocidului armean, recunoscându-l oficial".

Ankara şi-a exprimat ulterior furia convocându-l pe ambasadorul american, căruia i-a transmis că acest vot "pune în pericol viitorul relaţiilor" turco-americane.

Potrivit unor estimări, între 1,2 şi 1,5 milioane de armeni au fost ucişi în Primul Război Mondial de trupele Imperiului Otoman, aliat la acea vreme cu Germania şi Austro-Ungaria.

Armenii încearcă să obţină recunoaşterea unui genocid de către comunitatea internaţională.

Turcia, născută în urma dezmembrării Imperiului Otoman în 1920, recunoaşte masacre, dar respinge termenul "genocid", evocând un război civil în Anatolia şi o foamete în care au murit 300.000 până la 500.000 de armeni şi tot atâţia turci.

Numeroşi istorici şi universitari au conchis că deportarea şi masacrarea armenilor în timpul Primului Război Mondial corespund definiţiei juridice a genocidului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Congresul SUA nu mai are altceva de făcut decat să tulbure apele și așa tulburi.Orice s-a întamplat în lumea asta pălește față de ce au pățit evreii în al doilea război mondial.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb