Hayssam-Gate: Va mai apuca Băsescu al doilea mandat?

• Demisii de onoare?

De ce şi-au dat demisiile onorabilii şefi ai serviciilor secrete, plus procurorul general Ilie Botoş? Nu suntem obişnuiţi cu asemenea gesturi, dimpotrivă: "onorabilii" păreau lipiţi de scaun pe veci. De ce au dis-părut totuşi aşa de brusc? Şi de ce toţi patru simultan?

Dispariţia lui Omar Hayssam este un eveniment foarte grav. Dar - în lumina istoriei politice postdecembriste - acesta nu ar fi un motiv suficient pentru a justifica asemenea demisii. Pe de altă parte, responsabilităţile celor patru sunt foarte diferite, instituţiile conduse de ei având atribuţii clare, distincte.

SIE este absolvit de orice vină, întrucât nu are sarcina să păzească deţinuţi, să împiedice fuga, să urmărească în ţară. Prin urmare, dacă sunt vinovaţi toţi patru, atunci demisionarii au fost traşi la răs-pundere pentru altceva, pentru un şir de delicte mai vechi, care au culminat cu dispariţia lui Hayssam.

Evident că SIE a avut de-a face cu Hayssam numai în faza răpirii jurnaliştilor români în Irak. Oficial, serviciul s-a implicat în operaţiunea eliberării, dar foarte posibil (şi, vai, greu de dovedit) a avut un rol şi în plănuirea ei. Şi atât. După revenirea glorioasă a ziariştilor, SIE nu mai avea nicio treabă.

• Răpirea din Serai

Vrem, nu vrem, analiza dis-pariţiei lui Hayssam reclamă recapitularea începutului, adică răpirea şi scopul răpirii. Dacă îmi amintesc bine, "bas-mul" a început cu: "A fost odată ca niciodată un prinţ Hayssam pus pe eliberarea ostatecilor, ispravă pentru care regele urma să-l scape din regatul care-l urmărea."

Părea incredibil - de la bun început. Acum devine absurd: cu un an şi jumătate înainte, bogatul şi cvasi-necunoscutul Hayssam, plin de relaţii sus-puse, nu găsea nicio modalitate de a fugi; odată convertit în "Teroristul nr. 1", cu faimă internaţională şi sărăcit (Traian Băsescu ne-a povestit că şi-a împrăştiat averea), iată - a reuşit s-o şteargă din ţară.

Permiteţi-mi să resping ambele variante: înainte ar fi putut fugi fără a organiza vreo răpire, iar acum mă îndoiesc că ar fi reuşit să părăsească ţara fără un ajutor însemnat. Cu alte cuvinte, Hayssam nu putea organiza răpirea fără complicitatea serviciilor (era strict supravegheat), iar acum nu putea fugi fără asistenţa aceloraşi servicii.

Poate fi vorba de o neglijenţă, superficialitate a "organelor"? Exclus!

Acum un an, însuşi preşedintele Băsescu îi ameninţa pe medicii care şi-ar fi permis eliberarea vreunui act pentru a-l scăpa pe Hayssam. Şi totuşi, exact asta s-a întâmplat acum. Îşi poate cineva închipui că serviciile secrete nu ar fi reacţionat din lene sau din superficialitate când Hayssam a fost eliberat?

Timofte s-a lăudat cât de strict l-a supravegheat pe Hayssam în decursul a multor ani. Ce să credem, că după ieşirea din închisoare a devenit neinteresant? Putea fi neglijenţă? Oamenii acuzaţi de terorism sunt strict monitorizaţi chiar şi în închisoare. Să fim serioşi!

În condiţiile actuale, nimeni din poliţie, serviciile secrete, zona politică sau administrativă nu ar fi riscat să-l ajute să fugă pentru (ceva) bani, oricât de mulţi. Deci, a existat o voinţă, o dorinţă de "undeva de sus", de a-l vedea plecat, redus la tăcere.

Să revenim la momentul răpirii. Ce scop a avut, cui o fi folosit? Repet, pentru Hayssam asta era o metodă prea periculoasă, inutil de întortocheată pentru a scăpa din ţară.

Cine a fost, de fapt, marele câştigător al răpirii? Evident, serviciile secrete. (Şi Băsescu. Dar, să sperăm, că în povestea răpirii el a fost doar manipulat, păcălit de servicii.)

• Promisiunile electorale şi serviciile

Eliberarea ostaticilor din Irak a fost prima şi, deocamdată, ultima "faptă eroică" a serviciilor secrete din România (mi-e teamă că după ce se vor deschide arhivele, istoria aceasta se va rescrie).

După alegeri, cei care am votat pentru schimbare aşteptam demiterea conducătorilor serviciilor secrete şi a procurorului general. Am aşteptat zadarnic: cei vizaţi vroiau să rămână în posturi şi făceau totul, atât public cât şi în spatele cortinelor pentru asta. În februarie 2005, Radu Timofte ieşea în public cu o declaraţie halucinantă, lăudându-se că SRI a dejucat o încercare a unor "cercuri de interese ilegitime", sau mă rog, corupte, de a-l asasina pe preşedinte. Atunci nu a fost luat în serios, dar după eliberarea ostatecilor a devenit clar că serviciile secrete îşi dovediseră loialitatea, utilitatea, priceperea intrând în graţiile Palatului de la Cotroceni. Din câte ştiu, nici un alt preşedinte nu a arătat vreodată atâta simpatie şi încredere în serviciile secrete.

Simţind că au o poziţie solidă, mai solidă ca niciodată, serviciile au început să-şi scrie celebrele (sau sinistrele?) "ciorne de proiecte de lege", care le-ar atribui puteri incredibile, fără nici un control, bazat pe noul mit, potrivit căruia: "Avem totală încredere în ofiţerii serviciilor secrete, sunt cei mai patrioţi, cei mai cinstiţi, cei mai profesionişti. Nu este cazul, deci, dacă are loc vreun incident (omor, orice) să fie anchetaţi imediat de organe gen poliţie, procuratură. Vor rezolva şefii. Ei vor decide, dacă e vorba de încălcare a legii, ori ba. Nu e nevoie nici de control asupra activităţii comerciale a serviciilor secrete. E evident că vor plăti cinstit impozite, nu vor profita de informaţiile lor, să facă concurenţă neloială, căci ei nici nu sunt interesaţi de câştiguri materiale."

(Am folosit ghilimele, deşi nu este citat, ci un fel de rezumat, mai îngroşat al interviului consilierului prezidenţial Medar, din revista 22, sfârşitul lunii iunie.)

Dacă ar putea exista vreun câştig al acestui scandal, cred că acela ar putea fi ca sus-numitul pachet de legi să devină de domeniul trecutului. Nu există nici un alt argument pro, în afara mitului "Ofiţer de Informaţii - Superman". Mitul a cam căzut. Asemenea "libertăţi" ale ofiţerilor de informaţii nu există nici măcar în ţări cu regimuri autoritare sau dictatoriale, sau cel puţin nu sunt legiferate.

O altă consecinţă pozitivă ar putea fi ca Băsescu să renunţe la cultul exagerat al serviciilor secrete şi să-şi găsească atât consilieri cât şi oameni de încredere în alte zone.

După Marea Bătălie de la Bagdad, unde "ai noştri" au învins, "fără nici un ajutor extern", "fără să dea vreun ban răpitorilor", multe au fost uitate, iertate.

• Ceaţă deasă

Câţi au citit articolele lui Ohanesian, despre corupţia din SIE, de la începutul anului 2005? Câţi le-au luat în serios? Deşi sunt înşiruite fapte, date concrete. Dacă erau minciuni sau exagerări, SIE ar fi putut să dea o replică. Dacă ar fi dovedit despre măcar 5% dintre afirmaţiile lui Ohanesian, că nu stau în picioare, atunci devenea necredibil. Dar SIE a păstrat tăcere totală.

După întoarcere, tot Ohanesian este cel care începe să povestească, că "adevărul" e greu de aflat, dar oricum total diferit de varianta oficială. El afirmă, din ce în ce mai iritat, că ancheta se desfăşoară, doar aşa, de formă. Nu se doreşte aflarea adevărului, "să mai aşteptăm 50 de ani". Nu prea i se acordă atenţie.

El este primul care spune apăsat, repetat, că boala lui Hayssam e bizară, dar moartea lui, (sau dispariţia peste graniţe) ar fi foarte utilă autorităţilor. Hayssam, nu poate fi "vinovatul" (la singular, sau doar în doi cu Munaf), dar ştie multe. Nu e bine să vorbească.

A apărut colonelul SIE Ionel Dragomir, a pornit chiar proces împotriva conducerii SIE, acuzaţii de corupţie. Dragomir ar trebui să ştie despre ce vorbeşte, a lucrat acolo, ştie ce ris-că, aşa în general prin calomnie, dar mai ales calomnie contra unui serviciu de informaţii. SIE tace, sau mă rog, este neconvingător şi în povestea Dragomir.

Opinia publică cam ignoră şi povestea asta. Deşi, în foarte puţine ţări se obişnuieşte ca ofiţerii de informaţii să acuze de corupţie, la tribunal, conducerea propriului serviciu. A apărut după aceea şi povestea bizară cu CD-urile cu secrete militare. A rămas în ceaţă, muşamalizată.

Cred, că acest moment, demisia colectivă a onorabililor, va marca o cotitură. Poate opinia publică va fi mai atentă, mai critică. Poate va dori să afle, fără să aştepte 50 de ani, ce s-a întâmplat de fapt în Irak.

• Qui prodest?

Să încercăm să risipim ceaţa. De ce se urmăreşte aducerea la tăcere a lui Hayssam? De ce acum? Putem emite doar ipoteze sau să formulăm întrebări prin care să aflăm ce a provocat demisiile? Ceva pare să fi încurcat, brusc, planurile.

Aşa cum am explicat mai sus, nu dispariţia propriu-zisă a lui Hayssam a provocat demisiile.

Ceva s-a întâmplat, ceva care a generat dispariţia lui Hayssam, şi de nevoie, trebuiau sacrificaţi şefii serviciilor, plus şeful procuraturii. Acest "ceva" e în zona ipotetică: "Hayssam s-a plictisit, s-a enervat, şi a ameninţat că va spune adevărul, sau măcar o parte".

Hayssam trebuia împiedicat să vorbească. Fie ajutându-i fuga, fie ajutându-l să se sinucidă.

Sună aberant? Da. Dar, cunoaştem toţi cazul procurorului Panait. Era de o mie de ori mai puţin incomod, ştia secrete mult mai mici, şi totuşi a fost "ajutat". Şi această sinucidere misterioasă a rămas în ceaţă, neanchetată (datorită presei ştim, totuşi, câte ceva). Ori, altcineva a ameninţat că va dezvălui câte ceva despre misterele poveştii?

Să fi devenit "nedorită" însăşi ideea procesului? După cum s-a desfăşurat ancheta, exista riscul ca Hayssam să fie declarat nevinovat! Nu fiindcă e inocent, ci în lipsă de probe.

Procuratura a făcut cel puţin două gafe imense. A preluat pentru acuzaţie termenul de "terorist", care este aiurea.

Cel care, aşa cum povestea preşedintele, vrea să însceneze o pseudo-răpire ca să scape de pedeapsa pentru delicte economice, să fie "Salvatorul", este un criminal odios - dar nu e terorist. Nici măcar dacă imită, sau chiar foloseşte metode teroriste. Terorist este acel fanatic care ucide pentru un scop politic-religios. Acuzaţia de terorism era imposibil de dovedit, mai ales că nici măcar nu au încercat să-l aducă pe singurul martor serios (şi acuzat) - Munaf, aflat în custodia americanilor. Sau au refuzat americanii? Alt mister care ne încurcă.

Munaf e cetăţean american, nu există absolut nici un motiv să fie "reţinut" de atâta vreme. Munaf se pare că avea activităţi bizare, gen contrabandă, probabil este şi agent dublu, triplu, dar în mod sigur nu este terorist fanatic. Căci împotriva acestora se aplică metoda de a fi "reţinuţi", fără acuzaţie, fără avocat, în mare secret, stil Guantanamo.

Alt punct jenant al poveştii este faptul că serviciile secrete l-au urmărit pe Hayssam de ani de zile, cu mare sârg, dar nu au împiedicat răpirea. Nu ştiau - zice Timofte, căci folosea telefoane "speciale".

• Aşa funcţionează SRI?

Hayssam (şi probabil mulţi alţii) ştiind că e urmărit, foloseşte telefoane "normale" pentru discuţii paşnice, şi cel "special" când e vorba de activitate criminală. De ce se mai cheltuie bani pe ascultări? Doar nevinovaţii, sau fraierii folosesc telefoane care pot fi interceptate?!

Procuratura, pare să fi vrut să sublinieze explicit că, pentru ea, este un proces politic, strict politic, chiar în amănunte. În dosar figurează două victime (părţi vătămate), nu trei. Ohanesian apare numai ca martor! I s-a spus explicit, asta e "pedeapsa", că nu are încredere în anchetă, în anchetatori, în servicii, în basmul despre desfăşurarea răpirii şi salvării.

Dar delictele economice? Cât a avansat procuratura în găsirea dovezilor? Parcă deloc. Aici este foarte uşor de ghicit motivul. Cred că Timofte a spus adevărul despre lunga monitorizare a lui Hayssam. Au maldăre de dovezi. Problema este că delictele de genul acesta se fac "în grup", în cazul lui Hayssam, se pare că sunt grupuri numeroase, din diverse zone. Evident, printre foştii lui parteneri de afaceri domină PSD-iştii, dar nu numai, sunt şi din alte zone politice. Sunt mulţi, şi la număr, şi la "greutate". Nu "se" doreşte un astfel de proces, ar declanşa o viitură incontrolabilă.

Cel mai "sensibil" amănunt însă este colaborarea lui Hayssam cu serviciile secrete. Fără ajutorul lor, imperiul lui nu ar fi existat; cel care s-a mândrit cât de sârguincios l-a urmărit, monitorizat, Timofte, a fost coleg de partid cu el, călătoreau împreună prin lume, în avionul prezidenţial sub şefia lui Iliescu.

• Profesionalism... economic

Toate aceste inconsecvenţe dovedesc oare o lipsă incredibilă de profesionalism a serviciilor secrete, ori este vorba de altceva? Serviciile secrete se concentrează pe alte activităţi, decât cele "normale"? Avem oare de-a face cu profesionişti care sunt preocupaţi mai degrabă cu treburi despre care e mai bine să nu se afle nimic, măcar 50 de ani? Nici măcar copiii lor să nu afle, ca să nu se ruşineze?!

Această ipoteză mi-a fost sugerată de însuşi conducătorul SRI. Într-o declaraţie-şoc recentă, Timofte spunea că ar demisiona cu plăcere, dar nu s-a găsit nici un posibil înlocuitor, căruia să-i poată povesti "Tainele SRI, care nu se pot pune pe hârtie". Altfel spus, există lucruri importante nesecretizate 50 de ani, 100 de ani, sau 2000 de ani, ci se moştenesc verbal de la Marele Vrăjitor Demisionar la Ucenic. Pare un banc tâmpit.

Dar dacă o fi adevărat?! Astfel de hiper, super secrete sunt, şi trebuie să rămână secrete, dintr-un singur motiv - dacă e vorba de activităţi, fapte ilegale, criminale.

De ce o fi făcut această declaraţie alambicată? Era un mesaj de şantaj? "Eu ştiu lucruri teribile, numai eu le ştiu, dacă mă daţi jos, sau mă acuzaţi de cine ştie ..."

Acuzaţii, acuzaţii, fără do-vezi, reavoinţă, "ponegrirea celor mai buni fii ai poporului", ar zice securiştii noştri noi, dacă ar răspunde vreodată la genul acesta de întrebări. Dar ei tac. Tac sistematic.

Nu au avut nicio reacţie faţă de două articole din Adevărul din 3, respectiv 25 aprilie, 2006. Citez pe scurt. Cifre, cifre, date cutremurătoare.

"România - campioana mondială a serviciilor secrete" Cei mai mulţi "securişti" pe cap de locuitor. SRI are de şase ori mai mulţi ofiţeri decât FBI, Mai mulţi decât în perioada comunistă. SIE are de cinci ori mai multe cadre decât serviciul de spionaj britanic, MI5. România este < campioană europeană > la servicii secrete, de patru ori mai multe decât majoritatea ţărilor din U.E. Raportat la populaţia celor două ţări, în România se ascultă de 14 ori mai multe telefoane decât în SUA."

Explicaţia acestor cifre uluitoare este de fapt simplă. În mod logic există în total trei variante, răspunsuri posibile:

1. "România are de vreo şase ori mai multe secrete teribile, decât ţările amintite, România are de vreo şase ori mai mulţi duşmani, respectiv ameninţări teroriste, decât America, Anglia, ţările din UE.

2. "Băieţii cu ochii albaştri" se dau importanţi în timp ce taie frunză la câini, dându-se importanţi şi secretoşi pentru a-şi justifica salariile.

3. Băieţii lucrează, lucrează, dar, altceva (sau altfel), decât ar trebui. Supraveghează sârguincios toate activităţile economice "bizare", au bază de date, documentaţie extraordinară despre corupţie, dar dintr-un motiv ciudat, greu de explicat, nu sunt "fructificate", nu ajung la procurori, judecători. Între timp, întâmplător. starea materială a tovarăşilor de la servicii se îmbunătăţeşte.

• Propunere

De 15 ani,societatea civilă se zbate să avem acces la dosarele Securităţii. Greu, greu, dar ceva se mişcă în sfârşit, în zona asta. Ce ar fi să se lanseze o campanie asemănătoare, ca pentru dosarele Securităţii?

Să cerem ca toate, absolut toate datele, dosarele, interceptările telefonice privind crima economică - să fie accesibile celor din poliţie, procuratură, justiţie!

Schimbarea şefilor ar fi o ocazie potrivită, dar lupta va fi dură şi lungă. Lupta împotriva corupţiei a ajuns un slogan, în al cărui succes nimeni nu prea crede. Cea mai eficace metodă, poate chiar singura posibilitate de a micşora radical corupţia, ar fi să smulgem aceste dosare de la "băieţi".

• Axa Bucureşti - Washington? Dar măcar parteneriatul româno-american va supravieţui acestui scandal?

Poate fi strict întâmplător că acest scandal a izbucnit cu vreo săptămână înaintea vizitei oficiale în America a pre-şedintelui?

Ştim că americanii au fost iritaţi de modul în care s-a desfăşurat salvarea ziariştilor ostateci.

Ştim că-l "iubesc", sau "l-au iubit" pe Timofte. Cu ocazia vizitei în America, împreună cu Iliescu, pe 16 octombrie 2003 Charles Tenet, directorul CIA, l-a decorat special, să nu fie mazilit de "aripa Năstase" (plus opoziţia democratică din parlament). În paranteză aş aminti, americanii au gust ciudat, dacă chiar l-au simpatizat, nu era simplu PSD-ist, era membru influent al aripii mai dure, mai naţionaliste, mai retrograde, fidel lui Iliescu, oscilând undeva între PDSR şi PRM.

Colaborarea dintre serviciile secrete român şi american, aparent, a funcţionat bine. Dar o astfel de minidestabilizare bruscă, schimbarea neaşteptată a celor trei poate crea semne de întrebare.

Evident, nu este grija cea mai mare a administraţiei americane ce se întâmplă cu şefii serviciilor române, dar ne poate crea nouă probleme, dacă ei reţin (discret, fără a reacţiona), "Ăştia sunt bizari, ceva ascund, nu se ştie ce or să facă mâine, poimâine. Să fim ceva mai distanţi, mai precauţi cu ei." Nu de alta, dar măcar pentru câteva ore, au fost "speriaţi" că plecăm din Irak, şi fără noi, nu se descurcă.

Să revenim la momentul dis-pariţiei lui Hayssam - înaintea vizitei în America. Presupun că, dacă decizia, "Hai să scăpăm repede de Hayssam" ar fi fost luată în cercuri înalte din ţară - atunci s-ar fi găsit şi un alt moment. Poate a fost organizată de amicii lui Hayssam din "Internaţionala oamenilor de afaceri, şi alţi contrabandişti arabi". Responsabilitatea organelor noastre este mare, şi în acest caz. Ordinul o fi venit "din afară", dar "ai noştri" l-au executat.

Oricum, nu-l invidiez pe Băsescu. Nu ştiu ce rezultate putea aştepta de le această vizită, dar în situaţia creată, cel mai mare succes posibil este că nu i-au contramandat vizita. Îl primesc, aşa protocolar.

Ce explicaţii credibile, şi liniştitoare ar putea oare oferi, dacă se atinge subiectul zilei? Cât timp va mai trece, până se vor putea din nou folosi fraze pompoase gen: "Ne îngrijim de strategia Mării Negre. Exportăm democraţie, stabilitate în zonă." Nici înainte nu aveau prea mult conţinut, dar de acum ar suna chiar ridicol.

Totuşi, Băsescu are într-un fel noroc. Oricât de iritaţi sunt americanii (şi sunt), ei trebuie să înghită găluşca. Administraţia Bush devine din săptămână în săptămână mai puţin "iubită", şi în America, dar mai ales în restul globului. Scade, scade numărul prietenilor, scade. Bush nu poate renunţa la niciun "fidel", chiar dacă fidelitatea e doar în vorbe (despre încredere nici nu poate fi vorba).

Este trist, şi fără perspectivă, să joci în politica externă "strategia" asta: "Ăştia mai au vreo doi ani la guvern, sunt speriaţi, au încurcat rău borcanele în Irak, lumea îi huleşte, amicii, aliaţii, rând pe rând, îi părăsesc, acu dau orice, înghit orice, să aibă un "susţinător necondiţionat", chiar dacă doar aşa, în vorbe".

Restul lumii nu apreciază acest gen de servilism, şi nici America post-bush-istă.

• De ce demisie, în loc de demitere?

Preşedintele doar din orgoliu a acceptat demisiile, în loc să-i demită? Omenesc ar fi de înţeles căci ar fi fost un gest puternic autocritic, recunoaşterea că a greşit grav în acest domeniu. Nu mă refer doar la persoanele discutate, ci la ceea ce simboliza menţinerea lor. "Nu se schimbă nimic esenţial în zona serviciilor, nu e nevoie de vreo reformă radicală, în esenţă lucrurile merg bine".

Dacă, numai din motive de prestigiu a ales calea asta mai discretă, treacă meargă. Dar dacă speră că lucrurile vor intra în normal, că se va uita povestea schimbând câteva persoane fără vreo reformă serioasă a serviciilor secrete (plus poliţie, procuratură etc.), atunci e grav!

O reformă trebuie să porneas-că, printre altele, dintr-o optică exact opusă schiţelor de propuneri de legi ajunse cele-bre.

Serviciile nu au nevoie de mai multă putere şi independenţă, ci exact invers. Este nevoie de un cadru legislativ care să dea posibilitatea reală ca serviciile să fie controlate. Lăsate singure, să decidă ei des-pre ei înşişi, nici o dată nu va avea loc vreo reformă reală, ci doar muşamalizare, spalarea rufelor murdare în familie.

Nu aş dori să cred că Pre-şedintele a aprobat planul "Cum scăpăm de Hayssam". Dar depinde de el. Trebuie să înţeleagă că aceşti "băieţi cu ochi albaştri" pe care i-a îndrăgit atât de tare nu sunt chiar atât de fideli, cum presupunea. Şi evident, nu mă refer doar la cei patru demisionaţi, ci la un cerc mai larg, care, iată, a dovedit că în situaţii de criză execută ordine din altă parte, ordine contrare interesului naţional. Ordine care nu puteau fi aprobate de Preşedinte.

Sper.

Încerc să sper.