Hong Kong: moartea unei democraţii

Să începem cu ai noştri, că îi ştim mai bine. Nu este an lăsat de la Dumnezeu fără ca aceste personaje să nu îşi rupă cămaşa de pe ele în faţa camerelor de luat vederi. "Ţărişoara mea... Democraţia... Fraţi români!...". Prin luna decembrie, de obicei, când plâng "jertfa tinerilor care au dărâ­mat dictatura". Lacrimi de crocodil, pentru că în aceeaşi seară ei sunt la restaurant cu sponsorii lor, generali de Securitate îmbogăţiţi prin sifonarea fondurilor publice.

Aceştia sunt oamenii, cu ei defilăm... Aşa că nu mă miră tăcerea lor totală cu privire la protestele masive din Hong Kong.

Să recapitulăm faptele. În luna februarie, "guvernul" din Hong Kong a iniţiat o lege de cooperare judiciară cu RP Chineză. Din acel moment opinia publică a luat foc. Au început demonstraţii. Mai întâi de zeci de mii. Apoi de sute de mii. Pentru ca, în fine, pe 16 iunie, o demonstraţie colosală, de peste două milioane de oameni să zguduie din temelii sistemul politic din fosta colonie britanică.

De atunci lucrurile s-au agravat. Poliţia - controlată de "guvern" - a reacţionat cu brutalitate. Trupele regimului de la Pekin au organizat manevre cu muniţie reală, pentru a-i intimida pe demonstranţi. Iar aceştia din urmă au pătruns în clădirea aşa-zisului "Consiliu Legislativ", pe care au devastat-o.

De ce toate acestea? Simplu spus, pentru că s-a umplut paharul. Hong Kong a fost cedat Republicii Populare Chineze la 1 Iulie 1997. Regimul de la Pekin a promis să păstreze pentru o perioadă de 50 de ani sis­temul distinct din Hong Kong, conform principiului "O ţară, două sisteme". Însă la scurt timp promisiunile comuniştilor s-au dovedit că nu valorează nici cât un ginseng degerat. RP Chineză a limitat cât a putut drepturile şi libertăţile cetăţenilor din "regiunea administrativă specială". A înlocuit sistemul de guvernare lăsat de britanici cu instituţii-marionetă. Pentru ca acum să impună această lege care i-ar lăsa expuşi extrădării în China comunistă pe cetăţenii din Hong Kong.

Să observăm câteva lucruri. Mai întâi, că Uniunea Europeană tace din gură. Când Vladimir Putin le închide pe agitatoarele de profesie de la Pussy Riot, europenii protes­tează (pe bună dreptate, trebuie spus, indiferent de ce credem despre ideile şi manifes­tările "artistelor" respective). Însă atunci când Republica Populară Chineză calcă în picioare drepturile elementare a milioane de oameni liberi, oamenii politici europeni se fac că plouă...

Şi nu este pentru prima dată. Până la începutul anilor '90, Parlamentul Euro­pean condamna, la intervale regulate, ocuparea Tibetului de către aşa-numita Republică Populară Chineză. Aţi mai auzit ceva de atunci? Sau aţi auzit pe vreun om politic european condamnând regimul de teroare instituit în "regiunea autonomă uigură"? Ori represiunea bisericilor catolice?

Standardul dublu este şocant. Politicienii europeni au ajuns să protesteze la te-miri-ce. Însă sugrumarea democraţiei din Hong Kong îi lasă indiferenţi.

Cât despre cei din România, aici jalea este totală... Aşa-zisul Prim-Ministru, o persoană care răspunde la numele "Dăncilă" când este chemată la ordine de baronii locali, pare să nu aibă nici o idee despre situaţia de pe scena internaţională. Printre ultimele sale isprăvi se numără şi înaintarea, la Bruxelles, a numelui lui Ioan Mircea Paşcu (PSD) drept comisar european interimar. Junker l-a respins pe activistul roşu.

Alt lucru pe care îl observ. A apărut o modă în mediile Stângii occidentale. Este denunţat "imperialismul" omului alb. Las la o parte acum că şi "omul galben" a practicat imperialismul - imperiul japonez, spre exemplu, remarcându-se prin brutalităţi înfiorătoare în China, Coreea sau Filipine. Mă interesează acum altceva. Să stabilim când era mai bine guvernat Hong Kong-ul. Pe vremea când era colonie britanică sau acum, când a ajuns teritoriu dependent de regimul de la Pekin?

Cedarea Hong Kong-ului către RP Chineză a fost o eroare istorică. S-a spus că Marea Britanie era obligată să returneze acest teritoriu Chinei în virtutea faptului că îl administra pe o perioadă limitată, de 99 de ani, din 1898. Acest lucru este fals. Acordul în care era stipulată limita de 99 de ani privea insulele din jurul Hong Kong-ului numite "Noile Teritorii". Însă Hong Kong-ul era al Marii Britanii din 1860, în baza unui acord "în perpetuitate". Nu exista, aşadar, nici o obligaţie legală de a transfera suveranitatea regimului de la Pekin în 1997.

Asta s-a petrecut din laşitate, naivitate şi oportunism. Democraţiile vest-europene au renunţat să îşi mai apere teritoriile de peste mări sau fostele colonii, chiar dacă asta presupunea că acestea vor cădea în ghearele unor despoţi sângeroşi. Cât despre "democraţiile" din Europa de Est, acestea au fost de la început dezinteresate de subiect. Mai bine o "mică înţelegere" cu regimul totalitar din RP Chineză decât să facă ceva corect şi moral. Nu de alta, dar în acest caz poate şi proprii cetăţeni intră la idei. Şi atunci ce te faci?...