Hossu: Există o nemulţumire generală în rândul angajaţilor

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 13 august 2009

Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa

Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa

Angajaţii din judeţul Satu Mare se tem să nu rămână pe drumuri în urma crizei economice şi reducerii posturilor în aproape toate domeniile.

Preşedintele Confederaţiei Naţionale Cartel Afla, Bogdan Iuliu Hossu, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe, după o întâlnire cu liderii sindicatelor din judeţ că există o nemulţumire generală în rândul angajaţilor, strâns legată de frica pentru locul de muncă.

Hossu a explicat că aceste temeri pot izbucni necontrolat. "Suntem pe o spirală care ne spune că azi suntem în fundul sistemului de criză, dar se mai poate coborî", a afirmat Bogdan Hossu, informează Agerpres. Potrivit acestuia, patronatele se plâng de faptul că nu înţeleg linia care trebuie urmărită pentru depăşirea crizei. Mai mult decât atât, angajatori care lucrează cu statul nu şi-au primit banii şi se află într-un blocaj economic.

Bogdan Hossu a precizat că indiferent de măsurile Guvernului, sindicatele nu vor renunţa la creşterea salariului minim la 1.300 de lei până în anul 2014, iar, dacă Guvernul va mai lua măsuri populiste, se va ajunge la greve.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb