Hotelierii din Grecia aşteaptă anul acesta 700.000 de turişti români, la jumătate faţă de un sezon normal

J.P.
Internaţional / 19 martie 2021

Hotelierii din Grecia aşteaptă anul acesta 700.000 de turişti români, la jumătate faţă de un sezon normal

Hotelierii din Grecia aşteaptă, anul acesta, aproximativ 700.000 de turişti români, la jumătate faţă de numărul înregistrat în 2019, înainte de pandemie, a declarat, vineri, Grigorios Tassios, preşedintele Asociaţiei Hotelierilor din Grecia, aflat în vizită la Bucureşti, conform Agerpres.

"În 2019, au fost 1,4 milioane de turişti români în Grecia, din care un milion în nordul ţării. Estimăm că cel puţin jumătate din acest număr de oameni vor putea veni anul acesta. Anul trecut, numărul turiştilor a fost de aproximativ 300.000", a spus Tassios.

El a menţionat că turiştii vor putea intra în Grecia fie cu dovada vaccinării, fie cu dovada anticorpilor după boală sau prezentând un test PCR negativ.

"În ceea ce priveşte costurile testelor PCR, care sunt în jur de 50 de euro în România, vom face o încercare, vom sta de vorbă cu reprezentanţii hotelurilor, mai ales cu cei din nordul Greciei, dar şi din insule, pentru a finanţa 50% din costul testului PCR. Aceasta nu rambursând oamenilor banii, ci oferind servicii suplimentare, fiecare hotel cum poate. De exemplu, vouchere pentru masă sau excursii, în cazul hotelurilor mai mari, iar în cazul celor mici sunt posibile colaborări cu tavernele apropiate", a explicat reprezentantul hotelierilor greci.

El a menţionat că discuţiile sunt incipiente, dar este convins că din ce în ce mai multe unităţi de cazare se vor alătura acestei iniţiative.

"Majoritatea turiştilor vin din iunie, când se termină şcolile. Suntem optimişti că vom avea un flux al turiştilor destul de mare, care va ajuta economia Greciei şi afacerile noastre. Grecia continuă să fie la un nivel ridicat de cereri de călătorie şi noi, ca oameni de afaceri, dorim să sprijinim acest climat favorabil prin iniţiative de acest fel", a continuat Tassios.

În ceea ce priveşte măsurile de siguranţă, el a precizat că masca este obligatorie în toate locurile publice, mai puţin pe plajă, unde se va recurge doar la distanţare.

"Anul trecut, hotelurile noastre au avut un certificat prin care se evidenţia că sunt respectate toate regulile. Acest certificat există la fiecare intrare, la fiecare hotel. Anul trecut, existau foarte multe puncte stricte, de exemplu nu puteai să te serveşti singur la bufet. De anul acesta, se va schimba. Va fi bufet normal, însă se va purta mască peste tot, distanţă socială şi clienţii vor beneficia de dezinfectante şi de mănuşi de unică folosinţă la bufet, ceea ce arată că intrăm într-un mod de funcţionare normal, fără să insistăm pe reguli stricte", a menţionat Tassios.

Sezonul turistic în Grecia va începe oficial pe 14 mai, însă turiştii români şi cei din UE vor putea veni încă de la mijlocul lunii aprilie şi vor putea petrece Paştele în această ţară, a declarat, la rândul său, ministrul grec al Turismului, Charis Theocharis, aflat în vizită la Bucureşti.

"România este prima ţară pe care o vizităm după finalizarea planului de deschidere a sezonului. Avem un plan integrat şi vrem să arătăm că se poate face turism şi în condiţii de pandemie, iar turiştii să aibă o experienţă frumoasă şi să fie în siguranţă, ei şi ceilalţi", a spus ministrul grec.

Charis Theocharis se întâlneşte vineri cu omologul său, Claudiu Năsui, pentru a stabili condiţiile în care românii vor putea călători în Grecia.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb