HUAWEI: O lege în domeniul apărării, neconstituţională

L.I.
Companii / 20 mai 2019

O lege în domeniul apărării, neconstituţională

Huawei Technologies a înregistrat o moţiune în justiţia americană prin intermediul căreia solicită ca o lege a Statelor Unite în domeniul apărării să fie declarată neconstituţională, aceasta fiind cea mai recentă iniţiativă a producătorului chinez de echipamente de telecomunicaţii de a combate sancţiunile Washingtonului care riscă să îl scoată de pe pieţele globale, transmite Reuters.

Moţiunea, înregistrată în cadrul unui proces la un tribunal districtual din Texas, cere unui judecător să declare neconstituţională legea National Defense Authorization Act (NDAA). Procesul a fost înregistrat în luna martie.

Legea NDAA, adoptată de Congres anul trecut, interzice agenţiilor federale şi contractorilor lor să utilizeze echipamente Huawei din motive de securitate naţională, motivând cu legăturile companiei cu guvernul chinez.

Grupul Huawei a negat în repetate rânduri că este controlat de guvernul chinez, armată sau serviciile de spionaj din această ţară, mai scrie Reuters.

Secretarul de Stat, Mike Pompeo, a menţinut ieri, presiunea asupra Huawei.

"Huawei este un instrument al guvernului chinez. Au o legătură profundă. Este ceva greu de înţeles pentru americani", a afirmat Pompeo într-un interviu acordat Fox Business Network.

Moţiunile ambelor părţi implicate în proces vor fi audiate în septembrie, a declarat Glen Nager, partener la firma de avocatură Jones Day şi avocatul principal al Huawei.

Unii experţi legali consideră că procesul Huawei ar putea fi respins pentru că instanţele americane sun reticente ca chestiunile legate de securitatea naţională să fie reanalizate de alte instituţii ale guvernului.

În noiembrie 2018, o curte federală de apel a respins un proces similar intentat de firma de securitate cibernetică Kaspersky Lab din Rusia, care contesta interdicţia de utilizare a softurilor companiei de către reţelele informatice ale guvernului american.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb