IAA România desemnează agenţia Odyssey Communications să dezvolte campania naţională de educare pentru un stil de viaţă sănătos.

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Media-Advertising / 11 decembrie 2007

În urma unui pitch în care au fost implicate 8 agenţii de comunicare, IAA România a desemnat agenţia care va derula campania de educare pentru stilul de viaţă sănătos. Campania este iniţiată de IAA împreună cu CNA

În urma unui proces de selecţie care a durat 5 săptămâni, reprezentaţii companiilor membre IAA şi Romalimenta, partenere în acest demers, au desemnat agenţia câştigătoare.

Este vorba de agenţia Odyssey Communication, care prin prestaţia avută pe parcursul pitchului, a demonstrat atât o excelentă înţelegere a nevoilor consumatorului cât şi abilitatea de a aborda proiectul într-un mod creativ dar şi memorabil.

Campania se va concentra în direcţia educării consumatorului cu privire la echilibrul nutriţional, rolul fiecărui ingredient, comportamente nutriţionale dar va sublinia în egală măsură şi importanţa exerciţiilor fizice pentru un stil de viaţă sănătos.

Campania va integra timp de un an, atât programe educative în şcoli, mese rotunde sau alte forme de interacţiune directă cu consumatorul, cât şi vehicule media (TV, presă scrisă, broşuri, internet).

Acest proiect este primul de o astfel de amploare iniţiat într-un efort comun de către industria comunicare reunită în IAA România în parteneriat cu Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Echipa Odyssey a fost formată din Ileana Sebe - Strategy & New Business Director, Valentin Suciu - Creative Director şi Cristina Hanganu - Corporate Communication & PR Director.

Comitetul de lucru IAA pentru acest proiect a fost format din: Alexandra Olaru - Unilever SCE, Ilinca Burlan - MARS România, Cristina Biciila - Coca-Cola România, Doina Cavache - Kraft Foods România, Eusediu Margasoiu - Pepsi Americas, Geanina Babiceanu - Intersnack, Razvan Eftimiu - Nestle Romania, Sergiu Mititelu - Hochland, Andreea Marincescu - Danone, Victor Dobre - IAA România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb