IEŞIREA DIN CRIZĂ Obiectiv pe termen scurt, o masă cu doamna Andreea Vass

Doamna Consilier Andreea Vass invită membri societăţii să propună politici de ieşire a României din criză. Orice propunere apreciată ca merituoasă este răsplătită cu o invitaţie la masă în compania domniei sale.

Cum mă pregătesc să plec în România şi fiind un adept al principiului, "dacă ceva poate să mă coste mai puţin de ce să plătesc mai mult", la care pot adăuga şi argumentul, de ce să mănânc singur dacă pot avea şi compania unei doamne atractive m-a făcut să mă reped pe blogul doamnei Vass.

Când am constatat că numărul blog-iştilor probabil că depăşeşte capacitatea doamnei consilier de a citi şi analiza, mi-am zis că până îmi vine rândul pot să ajung la malnutriţie.

Alegând varianta de a mă adresa doamnei Vass prin intermediul ziarului BURSA este o situaţie de Win-Win. (câştigător - câştigător).

Publicarea scrisorii în ziar, cu certitudine, mă califică pentru o ciorbă de fasole gratuită la cantina ziarului.

Dacă doamna consilier va fi tentată îi adresez şi ei o invitaţie, oferind să plătesc pentru ciorba domniei sale. Oferta prezintă şi avantajul că, ce consum eu în România contribuie atât la creşterea cerinţei, cât şi la îmbunătăţirea balanţei externe.

Deci, în pregătirea acestei scrisori, am început cu un exerciţiu de Brain Storming (bombardare a creierului) şi iată că îmi şi vine prima idee.

PLAGIATUL! - adică să copiez soluţiile adoptate de alte ţări pentru ieşire din criză.

Consensul unanim este că ieşirea din criză nu se poate face decât prin mărirea consumului, care măreşte cererea de bunuri şi servicii, care la rândul ei stimulează producţia şi creşterea cererii de mână de lucru. Deci am găsit soluţia.

Acum întrebarea este cum se poate implementa această strategie în România.

Din nou, m-a inspirat chiar unul din contribuitori pe blogul doamnei consilier.

Citez: "Nu mai furaţi bă atâta şi daţi mai muţi bani oamenilor!"

Da, absolut corect.

Nu mă refer la furat, ci la faptul că trebuie să mărim puterea de cumpărare a cetăţeanului.

Cum se poate face acest lucru?

Scădem taxele.

Din 16% cât să mai scazi că domnul Boc este deja pe butuci.

Poate dacă se reduce evaziunea fiscală.

Nu se poate!

Nici un guvern de după `90 nu a arătat mare entuziasm pentru măsuri de genul acesta.

Şi cu cât trece timpul şi se schimbă generaţiile cu atât devin mai sofisticate şi abile mătuşile Tamara.

Rămâne posibilitatea de a tipări bani.

Nici asta nu se mai poate că suntem în Uniunea Europeană. Poate guvernul să se împrumute mai mult?

Desigur, dacă găseşte creditori. La ce cost şi implicaţiile pe termen lung ale capacităţii ţării de a acoperi datoriile contractate rămâne să răspundă doamna consilier, ea având instrumentele necesare de a face această evaluare.

Să reducem taxele indirecte care oricum sunt foarte mari. Din nou, nu se poate, deoarece aceste taxe sunt pilonul pe care se sprijină aberanta rată unică de impozitare.

Totuşi, doamna consilier, am găsit ceva.

Desfiinţarea TVA-ului pe medicamente, care oricum este o taxă obscenă.

Faci campanie pentru o naţiune sănătoasă şi tot tu penalizezi pătura cea mai vulnerabilă a societăţii - pensionarii şi bolnavii.

Adică dacă te îmbolnăveşti este vina ta şi trebuie să fii pedepsit. Poate în loc de campanii de tip Ridzi să desfiinţăm TVA-ul pe medicamente, mărind puterea de cumpărare a bolnavilor care poate îşi vor mări consumul de legume şi fructe mai ieftine. În mare parte acestea sunt produse în România.

Poate cu măsura asta am închide şi gura analiştilor (maeştri) care spun că orice stimulare a consumului este inutilă, deoarece în România totul se importă, deci orice măsură de stimulare directă (bani în buzunarul consumatorului) înseamnă de fapt un transfer de putere de cumpărare în afara graniţelor ţării şi de înrăutăţire a balanţei externe.

De ce se importă atât de mult şi se produce atât de puţin pe piaţa internă?

Aici ne poate răspunde chiar Banca Naţională care a promovat multă vreme o politică de apreciere a leului. Obiectivul fiind ca în ziua când România va trece la Euro, rata de schimb să fie cât mai favorabilă.

Potenţialul investitor, chiar atunci când a pus în balanţă avantajul costurilor mai scăzute în România, văzând că bunurile pe care le exportă devin din ce în ce mai ieftine pe piaţa românească, şi, în acelaşi timp, costurile interne sunt în creştere continuă, s-a orientat spre o decizie raţională. Mai bine export decât să produc în România.

Ce părere aveţi de măsuri de a mări competiţia care automat influenţează preţurile şi astfel măreşte puterea de cumpărare?

Primul exemplu nu poate fi altul decât legis­laţia care conferă putere monopolistă notarilor publici şi asigură redistribuirea veniturilor în societate prin exploatare. (Şi comunismul a fost bun la ceva, m-a ajutat să găsesc cuvântul potrivit).

Idea este bună, însă pare neimplementabilă. Multe soţii şi rude de demnitari fac parte din casta notarilor. Însuşi prefectul capitalei fiind port steagul exploatării omului de către om.

Dar totuşi să asumăm că se va reuşi stimularea consumului intern. Acest fapt va face necesară mărirea ofertei şi creşterea investiţiilor care, desigur, măreşte şi cerinţa de capital (surselor de creditare).

Soluţia parţială a fost deja găsită.

Recapitalizarea Cec-ului. Dacă se va reuşi acest lucru, Cec-ul oferind credit va atrage clienţii celorlalte bănci şi astfel, pentru a face faţă competiţiei, şi a preveni potenţiala pierdere a clientelei, şi aceştia vor trebui să intre în joc.

Cea mai eficientă măsură anticriză este desigur investiţia de bani publici în infrastructură.

Presupunând existenţa resursei financiare nu se poate ignora experienţa românească unde investiţiile pe bani publici au avut o eficienţă foarte scăzută, dar au asigurat continuitate.

Ce se face astăzi se dărâmă mâine! Vezi drumuri, reabilitarea şcolilor, săli de sport etc.

Adică totul se bazează pe principiul sumei nule. Ce câştigă unii, pierd alţii. În traducere, ce pierde contribuabilul câştigă întreprinzătorul.

În cuvântarea sa de la Moscova, preşedintele Obama a spus că este timpul să se renunţe la suma nulă.

Relaţiile economice trebuie să fie bazate pe câştig pentru toate părţile implicate.

Ar fi o idee şi pentru România.

Mai există şi soluţia de a nu face nimic. Mâna invizibilă va rezolva problemele, însă va dura mai mult şi suferinţa va fi mai mare.

Pentru politicieni poate nu contează, ei oricum vor continua să servească interesul public!

Momentan mă limitez numai la atât. Obiectivul meu pe termen scurt fiind să mă calific măcar la o masă. Nici pe mine nu mă încântă teoria sumei nule.