Ucraina are nevoie de ajutor financiar imediat pentru a evita prăbuşirea economică şi declanşarea panicii în sectorul bancar, a avertizat, ieri, Institutul pentru Finanţe Internaţionale (IFI), care reuneşte 450 de bănci la nivel mondial, citat de AFP.
Lubomir Mitov, economist şef pentru ţările emergente din Europa la IFI, a declarat: "Pentru a evita prăbuşirea totală a economiei Ucrainei, nu în următoarele câteva luni, ci în următoarele câteva săptămâni, ţara trebuie să primească bani imediat".
Oficialul a subliniat că vistieria statului ucrainean este goală, iar problemele economice ale ţării sunt uriaşe.
După trei luni de criză politică şi demiterea preşedintelui Viktor Ianukovici, conducerea interimară de la Kiev au lansat un apel către comunitatea internaţională, în vederea obţinerii unui ajutor de 35 de miliarde de dolari pentru următorii doi ani, spre a fi evitat falimentul ţării.
IFI estimează că rezervele statului ucrainean au scăzut de la 16 miliarde de dolari la sfârşitul lunii ianuarie la 12 miliarde de dolari în prezent, în timp ce Ucraina trebuie să ramburseze în acest an datorii de 25 de miliarde de dolari.
"Situaţia bugetară este atât de disperată, încât singura opţiune pentru plata pensiilor şi a salariilor este tipărirea de bani, operaţiune ce riscă să amplifice inflaţia şi deprecierea monedei ucrainene", a adăugat Mitov.
Domnia sa a avertizat şi în privinţa pericolului real de izbucnire a panicii în sectorul bancar, în condiţiile în care retragerile de bani din depozite sunt în creştere. În acest context, Ucraina nu ar avea altă opţiune decât să accepte condiţiile impuse de Uniunea Europeană şi FMI.
IFI avertizează că reformele sunt foarte dureroase, cum ar fi dublarea preţului gazelor şi reducerea deficitului bugetar. Dacă vor fi puse în practică, mărimea ajutorului financiar necesar Ucrainei ar putea fi redus la circa 20 de miliarde de dolari, faţă de cei 35 de miliarde de dolari solicitaţi de autorităţi, a mai relatat Mitov, care a adăugat că alte 5 miliarde de dolari ar trebui alocaţi sectorului bancar.