IGSU: România trimite în Insula Corsica un modul specializat de stins incendii de pădure, format din 20 de pompieri

T.B.
Miscellanea / 15 august 2023

IGSU: România trimite în Insula Corsica un modul specializat de stins incendii de pădure, format din 20 de pompieri

Marţi au plecat spre insula Corsica 20 de pompieri din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă. Deplasarea pompierilor salvatori se realizează pe cale aeriană, cu aeronave din cadrul Ministerul Apărării Naţionale, iar durata misiunii este de 15 zile, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, conform news.ro.

"Premierul Marcel Ciolacu a convocat, în data de 11.08.2023, în sistem hibrid, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a aproba suplimentarea modulului de intervenţie specializat din România, care să ajute la stingerea incendiilor de pădure din Republica Franţa. Astfel, în cursul zilei de astăzi au plecat spre insula Corsica 20 de pompieri din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă. Deplasarea pompierilor salvatori se realizează pe cale aeriană, cu aeronave din cadrul Ministerul Apărării Naţionale, iar durata misiunii este de 15 zile", se precizează într-un comunicat.

Cei 20 de pompieri îi vor înlocui pe colegii din Slovenia, a căror revenire în ţara de origine a fost necesară pentru gestionarea inundaţiilor înregistrate în ultima perioadă.

"Colegii noştri vor pleca cu 3 mijloace de mobilitate, iar la eventualele misiuni alocate de omologii francezi vor utiliza tehnica de intervenţie a ţării gazdă", menţionează comunicatul.

Hotărârea a fost aprobată de CNSU având în vedere solicitarea autorităţilor din Republica Franceză, transmisă în data de 05.06.2023 prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, pentru acordarea de asistenţă internaţională în contextul pre-poziţionării echipelor de intervenţie pe durata sezonului de vară predispus incendiilor de pădure, ca urmare a deficitului generat de imposibilitatea mobilizării modulului specializat în stingerea incendiilor de pădure din partea Republicii Slovenia ce urma să fie dislocat în Regiunea Corsica din Republica Franceză, precum şi cu informarea prealabilă a preşedintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis.

Intenţia de sprijin din partea României a fost transmisă, în data de 11.08.2023, către Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în calitatea sa de punct naţional de contact, se mai arată în comunicat.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb