Iluzia mobilizării generale

Să ridici în slăvi trecutul este o chestiune primejdioasă în politică. Nu de alta, dar rişti să fii judecat după standardele trecutului. Aşa a păţit un anume Vladimir Vladimirovici Putin.

Povestea noastră începe în plin război mondial. (Al Doilea, nu Al Treilea). Să presupunem că în 1941 Adolf Hitler nu ar fi dat ordinul de atac împotriva Uniunii Sovietice. Că acordul infam negociat de Ribbentrop şi de Molotov ar fi fost respectat. Ce s-ar fi ales de URSS?

În termeni simpli, populari: "Jale şi suspin!". URSS era deja în criză în 1940-1941. Războiul mondial îi afecta economia. Diplomaţia sovietică livrase doar nişte alianţe şubrede. Armata Roşie fusese umilită în Finlanda. Dar cel mai important ar fi fost eşecul proiectului ideologic al bolşevicilor. La nivel mondial, comunismul era un regim izolat (doar Moscova şi Ulan Bator aveau guverne comuniste). Iar pe plan intern, toate promisiunile unei "ere noi" fuseseră încălcate. Regimul lui Stalin adusese doar mizerie şi valuri de represiune. Ce mai putea oferi acest regim cetăţenilor sovietici?

În doar patru ani, situaţia s-a transformat total. Stalin era un lider planetar. Armata Roşie, înarmată până în dinţi, ameninţa Europa Occidentală. Numeroase state se aliniau la orbita Moscovei.

Cum s-a întâmplat această mutaţie istorică? Sunt multe de spus, însă este clar că un element-cheie a fost mobilizarea.

După primele săptămâni de la asaltul armatelor naziste, Stalin s-a trezit "din pumni". El şi complicii săi au pus biciul pe populaţia sovietică pentru a o sili să contribuie la efortul de război. În August 1941, Armata Roşie număra 401 divizii. Mii de fabrici au fost mutate, în timp record, în spatele frontului.

Mobilizarea generală din timpul "Marelui Război Patriotic" este, poate, singurul produs al regimului comunist care a rezistat trecerii timpului. În rest... Ideea utopică a unei societăţi perfect egalitare, discursurile demente ale liderilor, cultul grotesc al personalităţii, arhitectura deprimantă a "cvartalurilor" de blocuri din plăci de beton, produsele de consum de tip "Nechezol" sau Trabant - toate acestea au ajuns, vorba lui Troţki, la "lada de gunoi a istoriei".

Excepţia este mobilizarea generală. Desigur, costurile umane au fost colosale. Greşelile "de parcurs", epice. Dar consecinţa principală a acestei mobilizări a fost că regimul a supravieţuit. Ba chiar a contribuit la înfrângerea nazismului. Chiar şi criticii comunismului recunosc că acesta a fost momentul de glorie al regimului sovietic.

Propaganda de la Moscova nu putea să lase o asemenea ocazie să treacă fără să fie exploatată la maxim. Zeci de ani, "puterea sovietică" şi-a bazat legitimitatea pe succesul mobilizării generale din 1941-1945. Liderii sovietici apăreau la tribună, în Piaţa Roşie, cu scânduri de un metru cusute de uniformă, pe care erau prinse medaliile din război.

Gorbaciov a fost primul lider care, datorită tinereţii sale, nu a reuşit să se insereze în acest tablou. Spre deosebire de predecesorii săi, el fusese doar un puşti în timpul războiului. Nici Andropov sau Cernenko nu făcuseră "mare brânză" atunci, dar cel puţin îşi inventaseră o biografie "activă" - Andropov pretindea că luptase cu partizanii, iar Cernenko fusese propagandist de birou. Nu e de mirare că elitele militare şi din serviciile secrete îl priveau de sus pe Gorbaciov.

Puţini au observat că esenţa putinismului este cultul mobilizării generale. Icoana politică la care se închină Vladimir Putin, al cărui frate mai mare a murit de foame la asediul Leningradului, este această imagine, a unui popor răsculat în masă, care rupe toate barierele posibilului. Putin nu e un admirator al egalitarismului leninist şi nici al economiei planificate a lui Stalin. Moştenirea ţarismului o foloseşte doar oportunist. Singura cu care nu glumeşte, de care e ataşat în mod real, e fantasma mobilizării generale.

Desigur că aceasta este o nostalgie primejdioasă şi radicală. Îţi permite, ca lider autoritar, să justifici orice brutalităţi, împotriva propriilor cetăţeni în primul rând. Îţi permite să închizi gura criticilor, care observă reaua guvernare şi corupţia.

Acum, după ce armatele sale s-au înfundat în noroiul din câmpiile Ucrainei, Vladimir Putin a scos din sertar arma secretă. Omul (de masă). Ciolovecul. Sau, mai precis, spectrul a 25 de milioane de cioloveci dezlănţuiţi. Sunt sigur că, în mintea lui, se aştepta ca duşmanii să îngheţe de frică.

Din păcate pentru el, primele reacţii sunt mai degrabă amuzate. Ucrainenii au spus că soldaţii ruşi sunt bineveniţi în Ucraina, ca îngrăşământ natural. Generalii occidentali au declarat că sute de mii de rezervişti prost instruiţi nu vor face o diferenţă semnificativă în faţa armelor moderne. Iar imaginile din Rusia prezintă mii de tineri beţi criţă, care fac scandal la centrele de recrutare. Cum îi plăcea lui Marx să observe (inspirat de Hegel) - "În istorie, totul se întâmplă de doua ori: prima dată ca tragedie, a doua oară ca farsă".