Iluzia utilizatorului

Am împrumutat titlul articolului de astăzi de la fascinanta lucrare a lui Tor Norretranders, nu doar pentru frumuseţea şi precizia sintagmei. Textul autorului danez nu are nimic de a face cu politica. Spune însă lucruri esenţiale despre cum funcţionează oamenii şi teoriile lor despre "realitate", ca maşinării de autoiluzionare. Fără intenţia autorului, prin aceasta, spune lucruri esenţiale despre politică, domeniul de care depind atît de multe aspecte ale vieţii noastre, fără să băgăm de seamă şi, de cele mai multe ori, fără să ne plîngem de consecinţe, decît în condiţii extreme, ori, în cazul românilor, hiper-extreme!

Ma uit la tărăboiul mediatic şi la vînzoleala dătătorilor cu părerea. Toţi vor să ne explice evenimentul politic care nu există: congresul PDL. Nu-mi vine să cred, dar evidenţa este evidenţă! Lumea se agită să creeze şi să întreţină iluzia că ceva esenţial, hotărîtor, urmează să se întîmple, ceva care să schimbe, să aducă soluţii, să îndrepte lucrurile în altă direcţie decît cea greşită în care covîrşitoarea majoritate a cetăţenilor României crede că se îndreaptă deja.

Mărimile partidului, cei care ges-tionează guvernarea ţării, implicaţi direct în lupta internă pentru putere sunt, poate, singurii îndreptăţiţi la această iluzie. Pentru ei este un moment de care depinde, în fond, stabilirea distanţei pînă la carnea zemoasă de pe ciolanul guvernării. Dacă sunt cu facţiunea cîştigătoare, dis-tanţa va fi mică... mică, mică, pentru că osul este chiar sub nas, bine ţinut de maxilarele încleştate! Dacă nu, atunci accesul va fi limitat doar la ciozvîrtele şi oscioarele aruncate după ospăţ de mahării de la centru, ori de la judeţ, căţeilor de curte!

De unde vine şi pe ce se întemeiază convingerea că această întîmplare ar putea fi un eveniment politic? Spre surpriza mea, trebuie să constat că sursa principală pare să fie memoria. Memoria vremurilor cînd "Congresul Partidului" (nu mă întrebaţi care, că era numai unul!) chiar era singura ocazie oficială pentru a arunca o privire în viitorul următorilor 4-5 ani. În viitorul prefigurat de lozincile şi directivele partidului-stat, cel de la care atîrna trecutul, prezentul şi viitorul ţării! Exact ca şi acum, lumea aştepta să vadă mişcările din prima şi a doua linie, pentru a deduce configuraţiile puterii de care depindeau, mai apoi, ascensiunea, ori rostogolirea celor din eşaloanele trei şi patru. Dacă vreţi să vedeţi pînă unde merg similitudinile, uitaţi-vă pe declaraţiile ţuţărilor care n-au alt viitor, prezent sau trecut, decît acela de lingăi. Unul declara ritos presei, zilele trecute, că omul în a cărui barcă s-a suit (Boc, dar numele nu are nicio importanţă!) este singurul capabil să facă reforme!!!! Dacă enormitatea enunţului vă stîrneşte în primă instanţă rîsul, vă îndemn să mai ciţiti o dată şi să vă cutremuraţi: de silă şi de spaimă, de astă dată! Dacă tot ceea ce poate clasa noastră politică după 20 de ani de exerciţii democratice este să reînvie "tradiţia revoluţionară" a "biruitoarelor congrese" şi osanalele derizorii închinate unicului..., celui mai..., singurului... întîiului stătător....etc., atunci nu-i de mirare că lucrurile merg într-o direcţie proastă, luînd cu ele la vale toată societatea românească. Din păcate pentru noi, doar atîta pot! Iar lucrul se vede lesne nu doar în ograda PDL-ului, ci şi a celorlalte partide care au supravieţuit pe eşichierul nostru politic. De la modul de organizare şi pînă la detaliile "mediatice", nici unul nu s-a depărtat prea mult de ceea ce ştiau să facă activiştii de nădejde ai secţiei organizatorice. O să-mi spuneţi că au fost congrese ale partidelor noastre democratice la care s-a mai întîmplat cîte ceva, de exemplu, scoaterea din scenă a lui Ion Iliescu, ori a lui Geoană la PSD, debarcarea lui Petre Roman la PD, ruperea şi remanierea repetată a PNL, ori prăbuşirea PNŢ-cd!

Aşa este, doar că aceste episoade au avut de a face doar cu lupta intes-tină pentru putere şi nimic altceva. În rest, înainte şi după congrese, partidele au urmat acelaşi tip de traiectorie, fie supravieţuire, fie prăbuşire. Restructurare, ioc; reorganizare la centru, ori în teritoriu, deloc; apariţia dosarelor de soluţii la problemele României, nici măcar în vis! Partidele au fost şi au rămas doar maşinării primitive de multiplicare a puterii, de acces la guvernare şi beneficiile ei, pentru găştile care s-au proptit în vîrf, la un moment dat sau altul.

Pe urmele lui Carlos Castaneda, oamenii de ştiinţă sunt tot mai convinşi că noi experimentăm lumea indirect, ca pe o amintire a experienţei: "Ne amintim mereu momentul care tocmai a trecut. Ne amintim, ne amintim, amintim totul". Ce ne facem însă cu societăţile, cum este în mod evident a noastră, care nu-şi mai reamintesc nimic, ori care refuză să integreze amintirea experienţei trecute în logica deciziei prezente? Răspuns: vieţuim în pură ficţiune!

Cît timp se poate trăi aşa? Răspuns: pînă la prăbuşirea finală care, de regulă, nu întîrzie prea mult!