Iluzii pierdute

Cînd tocmai s-au terminat alegerile noastre, iar campionatul european de fotbal dă în clocot, cui îi mai pasă de alegerile pentru Parlamentul Uniunii Europene?

Cum cititorii noştri cîştigă mai mult decît ai lor, pentru simplul motiv că sunt mai bine informaţi, dezbaterea merită totuşi deschisă. Un argument în plus: liderii politici ai zilei au reuşit să se pună de acord pentru a aproba prima Constituţie a U.E. Începe o nouă aventură, cea a aprobării textului de către parlamentele celor 25 de ţări membre. În şase dintre ele, printre care şi Marea Britanie, testul va fi încă şi mai dur, Referendum. Vorba lui Caragiale: "urnele vor vorbi, stimabile!" Vor vorbi decisiv despre şansele marelui proiect european.

Precuvîntarea rostită de alegători cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul UE a fost însă deconcertantă. Chiar şi pentru pro-europenii bine informaţi. Într-una dintre cele mai influente reviste politice pro-europene de pe WEB - Cafebabel - scrisă pe net de tineri din toată Europa, diagnosticul este cît se poate de net: "Alegerile din 10-13 iulie semnează începutul sfîrşitului pentru Europa oficială. Europa, aşa cum ne-a fost povestită şi cum a fost construită, nu mai există, deoarece a cedat asaltului celorlalte trei Europe, ieşite învingătoare de la urne".

Prima Europă la care se referă sentinţa de mai sus este cea aflată la graniţa Europei oficiale. Limesul noii Rome a devenit periculos. La doar cîteva sute de kilometri de hipereuropeana capitală a Sloveniei, Liubliana, Belgradul îl scotea de la urne pentru funcţia de preşedinte al Serbiei pe Tomislav Nicolici, candidatul cu cel mai radical discurs naţionalist, anti-european.

Cea de a doua Europă este cea proaspăt integrată în Europa oficială. Una a indiferenţei şi a refuzului. Doar unul din cinci alegători ai celor 10 ţări care s-au alăturat oficial Uniunii Europene, cu doar o lună în urmă, s-au dus la vot. Iar cei care au votat s-au pronunţat în proporţii deconcertante pentru partidele şi formaţiunile cu discurs anti-european pronunţat. Gustul amar se simte in cuvinte: "Operaţiunea de marketing a Bruxelles-ului a reuşit de minune: orice alegător de bun simţ din noile ţări membre a înţeles că noul pămînt promis al Uniunii Europene nu are nevoie de acest Parlament european decît pentru un banal exerciţiu de machiaj democratic".

În sfîrşit, a treia Europă este cea care pur şi simplu votează pe cei care nu vor Europa. În Marea Britanie, două partide cu mesaj anti-european 100% de care nu auzise nimeni pînă mai ieri - Partidul Independent din MB şi Partidul Naţional Britanic - au adunat împreună 22% din voturi, adică tot atîtea cîte a obţinut şi Partidul Laburist al lui Tony Blair! Nici Franţa nu se simte prea bine, pentru că din nou Frontul Naţional al lui J.M. Le Pen colectează 10% din voturi, iar extrema stîngă alte 8%. Dacă mai adăugăm şi o listă a "palestinienilor-europeni" cu ceva mai mult de 5% pe o agendă etnico-naţionalistă, rezultatul devine şi mai convingător.

Europa nu se simte bine!

Paradoxul este izbitor. Iată-l în formularea jurnalistică a lui Adriano Farano, cuprinsă în scrisoarea deschisă adresată Preşedintelui Comisiei Europene, Romano Prodi: "Nu vi se pare paradoxal că, pe măsură ce Parlamentul capătă noi puteri, abţinerile de la vot par condamnate să crească? Contrariul ar trebui să se întîmple: cu statele naţionale aflate în criză şi cu o Europă tot mai importantă pentru vieţile noastre, interesul opiniei publice ar trebui să crească. Cu toate acestea, el scade vertiginos. Nu vi se pare un paradox că, pe măsură ce sporesc sfidările cărora UE trebuie să le facă faţă, cu atît mai persistent devine sentimentul de apatie şi de insatisfacţie? Nu vi se pare un paradox că, în ciuda creării monedei unice europene, a realizării celei mai mari extinderi din istoria UE, a semnării unui Tratat Constituţional, că, în ciuda tuturor acestor succese, europenii nu reuşesc să se simtă implicaţi într-o construcţie europeană ce avansează de mai bine de cincizeci de ani?"

Rareori o problemă politică a beneficiat de un diagnostic mai precis!

Poate că tinerii europeni, martori ai acestei crize, traversînd-o atît de implicaţi, au pierdut ceva - ingenua credinţă într-un mit numit construcţia europeană. Şi-au pierdut iluziile, măcar în parte!

Dar, vorba românului: tot răul spre bine! Abia de aici poate începe o altă Europă. Una care să fie "în priză directă" cu europenii înşişi. Sunt tentat să le dau dreptate celor de la Babelcafe, cu o diferenţă de nuanţă: Mitul oficial al Europei este pe moarte.

Să sperăm că Europa este încă în putere!