IMOTECA THE RESIDENTIAL EXPERTS: Dezvoltatorii imobiliari vor livra cu 40% mai multe locuinţe noi, anul acesta

T.E.
Companii #Imobiliare / 16 iulie 2019

Dezvoltatorii imobiliari vor livra cu 40% mai multe locuinţe noi, anul acesta

Dezvoltatorii imobiliari vor livra, în 2019, cu 40% mai multe locuinţe noi, comparativ cu anul anterior, până la un total de 14.000 de unităţi, relevă datele Imoteca The Residential Experts, publicate astăzi.

Potrivit sursei citate, pe parcursul acestui an, mai multe proiecte rezidenţiale şi-au lansat campaniile de vânzări pentru locuinţe finalizate. Astfel, pe un volum mai mare de unităţi livrate, numărul tranzacţiilor a urcat, iar unul din proiectele de volum de succes din portofoliul Imoteca este Gran Via Park care livrează apartamentele pentru primele trei fraze de construcţie, în această vară.

"Proiectele de volum sunt acele proiecte localizate în cartiere din Bucureşti, aproape de mijloacele de transport, cu preţuri accesibile, dedicate clienţilor care au un venit mediu şi mediu plus. Proiectele de volum au ajuns aproape la acelaşi procent în piaţă cu cele mass-market, adică acele proiecte foarte mari localizate lângă oraş, accesibile în general, celor cu venituri mici şi medii. Ponderea proiectelor de volum este de 45%, în timp ce proiectele mass-market ajung la 55%, restul de 5% fiind construcţii de locuinţe pe segmentul fine living (de lux)", precizează sursa citată.

De altfel, analiza de piaţă a celor de la Imoteca The Residential Experts arată că, pentru proiectele fine living, vânzările s-au dublat în primele şase luni ale anului, ceea ce arată un interes în creştere pentru proprietăţile aflate în locaţii foarte bune din Bucureşti, care oferă facilităţi integrate şi cea mai bună calitate a construcţiei, cu cele mai exclusiviste dotări şi amenajări. "Proprietăţile fine living sunt dedicate celor cu venituri mari, preţurile pentru aceste proprietăţi ajungând la o medie de 3000 euro - 4.200 euro/mp, de 3-4 ori mai mare decât la proiectele de volum", menţionează compania.

Conform experţilor Imoteca, anul acesta vor fi cu 40% mai multe locuinţe noi pe piaţă. În acelaşi timp, dezvoltatorii anunţă că vor livra în total 14.000 de unităţi, faţă de 8.500 unităţi livrate în 2018.

În prezent, 100 de proiecte rezidenţiale medii şi mari se construiesc în Bucureşti şi Ilfov, zonele cu cele mai multe tranzacţii imobiliare din România.

Imoteca The Residential Experts este prima companie de consultanţă imobiliară one-stop-shop care s-a specializat pe segmentul proiectelor boutique încă din anul 2015.

Compania oferă servicii de consultanţă de business, studii şi analize de piaţă, servicii de vânzare şi servicii de coordonare de marketing.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb