Compania iSTYLE Retail România, retailerul specializat Apple din România, a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri de 50 milioane euro, în creştere cu aproximativ 30%, retailerul anunţând totodată că a deschis cel de-al unsprezecelea magazin al reţelei în centrul comercial Iulius Mall din Cluj.
Lanţul de retail dedicat Apple ajunge astfel la 11 magazine în toată ţară şi îşi întăreşte prezenţa în Cluj, devenit cel de-al doilea oraş din ţară, după Bucureşti, care găzduieşte mai multe magazine iSTYLE.
Valeriu Ion, general manager iSTYLE Retail, a declarat: "Extinderea business-ului în Cluj demonstrează importanţa pe care iSTYLE o acordă oraşului. Ne bucurăm că reuşim să le oferim clujenilor încă o opţiune de a interacţiona cu produsele lor preferate de înaltă tehnologie."
"Este cea mai mare cifră de afaceri înregistrată până în prezent, corelată cu o creştere a profitului net şi a numărului de angajaţi, care a depăşit în prezent 80 de persoane. Următorul obiectiv al companiei este relocarea magazinului iSTYLE Braşov într-un nou centru comercial, care îşi va deschide porţile în luna mai 2020", mai anunţă reprezentanţii companiei.
1. Ce na suntem in comunism
(mesaj trimis de Gogu în data de 02.03.2020, 17:15)
Cine va credeti ma hotilor si mafiotilor sa ne impuneti sa vacinam copiii cum vreti voi. Le-au scazut profiturile la aste cu vacciniurile si acum vreti sa le faceti profit. Institutul Cantacuzino l-ati pus pe butuci ca sa lasati populatia sa moara in cazul unuei epidemi si sa lasati tara fara vaccinuri ca sa importati voi tot felul de gunoie. Romani nu mai votati partidele formate din hoti si mafiotii: PSD, PNL, USR, UDMR, ALDE, PMP, PRO ROMANIA. Nu v-a ajuns 30 de ani de hotie.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.03.2020, 08:14)
Si atunci eu cu cine sa votez?