ÎN CONTEXTUL EVOLUŢIEI GRIPEI PORCINE ÎN UCRAINA, Autorităţile sucevene au aprobat măsuri pentru prevenirea şi combaterea bolii

Andrei Stan
Miscellanea / 30 ianuarie 2016

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Suceava, convocat astăzi de prefectul Constantin Harasim, a aprobat planul de măsuri pentru prevenirea şi combaterea gripei porcine, în contextul evoluţiei acesteia pe teritoriul Ucrainei şi a confirmării, în proximitatea graniţei cu judeţul Suceava, a cinci decese, la Cernăuţi, informează Agerpres.

Şeful ISU Suceava, general de brigadă Ion Burlui, a arătat că, potrivit informaţiilor pe care le deţine, în regiunea Cernăuţi s-au închis din 18 ianuarie şcolile, din cauza manifestării acestei boli. El a spus că, până pe 28 ianuarie, Ministerul Sănătăţii din Ucraina a confirmat 122 decese din cauza virusului AH1N1, cele mai afectate zone fiind Kiev, Odesa şi Lvov.

În condiţiile în care evoluează această boală la graniţa de nord a României, Ministerul Afacerilor Externe, potrivit lui Burlui, recomandă amânarea călătoriilor în Ucraina dacă situaţia nu impune o urgenţă.

Totodată, Burlui a atras atenţia ca persoanele care manifestă simptome ale bolii, care sunt asemănătoare cu cele ale gripei sezoniere la care se adaugă diareea, senzaţia de vomă şi febra de 38 grade, să se prezinte direct în secţiile de boli infecţioase, şi nu la unităţile de primire a urgenţelor, pentru a nu răspândi virusul.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Andrei Ianovici, a declarat că instituţia monitorizează situaţia, cu măsuri suplimentare în zona Rădăuţi, care este mai aproape de frontiera cu Ucraina, şi crede că problema poate fi manageriată mult mai uşor ca în 2009, deoarece, în prezent, există vaccin pentru tulpina AH1N1. El a precizat că în judeţ s-au distribuit 11.000 de doze de vaccin, dintre care 9.000 au fost deja administrate categoriilor cu risc, iar ultimele 2.000 de doze ajunse la Suceava au fost repartizate în zona Rădăuţi.

Categoriile de risc la îmbolnăvire cu gripa porcină sunt copiii şi bătrânii.

Tot în cadrul şedinţei extraordinare a CJSU Suceava, s-a dispus asigurarea permanenţei în serviciile cu responsabilitate în domeniu, în special sanitare şi de utilităţi publice, dar şi informarea populaţiei, prin toate mijloacele eficiente de diseminare, în legătură cu măsuri de prevenţie şi combatere a bolii.

Totodată, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava va trebui să aducă la cunoştinţă situaţia în toate şcolile din judeţ şi să ceară directorilor să informeze imediat atunci când apar suspiciuni de boală în vreo unitate de învăţământ, în condiţiile în care acolo există efective mari de copii.

De asemenea, se are în vedere înfiinţarea unui punct de informare al DSP Suceava în PTF Siret.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb