ÎN DISCURSUL PRIN CARE ŞI-A PROCLAMAT VICTORIA ÎN ALEGERI  Viktor Orban l-a menţionat pe Volodimir Zelenski printre "adversari"

G.U.
Internaţional / 4 aprilie 2022

Viktor Orban (Sursă foto: Facebook/https://www.facebook.com/photo.php?fbid=524543729043230&set=pb.100044628210344.-2207520000..&type=3)

Viktor Orban (Sursă foto: Facebook/https://www.facebook.com/photo.php?fbid=524543729043230&set=pb.100044628210344.-2207520000..&type=3)

Premierul Ungariei, Viktor Orban, consideră că reuşita sa în alegerile legislative de ieri trimite un mesaj nu numai către UE, ci şi către preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pe care la enumerat printre adversarii pe care i-a avut de înfruntat, potrivit Digi24.

"Dragi prieteni, am obţinut o victorie excepţională - o victorie atât de mare, încât probabil se poate vedea de pe Lună şi, în orice caz, cu siguranţă, de la Bruxelles", a declarat liderul FIDESZ, care se află în faţa celui de-al patrulea mandat consecutiv de premier.

"Ne vom aminti de această victorie până la sfârşitul vieţii noastre, pentru că a trebuit să luptăm împotriva atâtor adversari: stânga locală, stânga internaţională de pretutindeni, birocraţii de la Bruxelles, toţi banii şi instituţiile imperiului Soros, presa internaţională mainstream şi, de asemenea, preşedintele ucrainean. Niciodată nu am avut atât de mulţi adversari în acelaşi timp", a declarat el în faţa susţinătorilor, în discursul prin care şi-a proclamat victoria categorică obţinută în alegerile legislative de duminică, relatează CNN.

În ciuda aşteptărilor optimiste ale opoziţiei unite, Viktor Orban a reuşit să-şi asigure majoritatea absolută de două treimi în Parlamentul de la Budapesta, după o campanie electorală monopolizată de războiul din Ucraina, în care a exploatat temerile de război ale populaţiei.

Viktor Oban, considerat unul dintre puţinii lideri europeni apropiat preşedintelui rus Vladimir Putin, a avut o campanie electorală dominată de invazia Rusiei în Ucraina, spunând electoratului că dacă ar câştiga opoziţia, Ungaria riscă să fie târâtă în război. Viktor Orban, care a fost la Moscova cu câteva săptămâni înainte de declanşarea invaziei ruse în Ucraina, a făcut o adevărată echilibristică în ceea ce priveşte poziţia faţă de Kremlin, notează sursa citată.

Dacă Ungaria s-a raliat atitudinii occidentale şi a condamnat invazia rusă din Ucraina, sprijinind în cele din urmă majoritatea sancţiunilor UE, Viktor Orban s-a împotrivit ca măsurile să fie extinse şi în cazul energiei, în condiţiile în care cea mai mare parte a importurilor de petrol şi gaze naturale ale Ungariei provin din Rusia. În plus, el nu a fost de acord ca teritoriul Ungariei să fie tranzitat de transporturi occidentale de armament destinate Ucrainei.

De ce a ajuns Volodimir Zelenski printre "adversarii" lui Viktor Orban

În ceea ce-l priveşte pe preşedintele Volodimir Zelenski, acesta l-a taxat de câteva ori pe Viktor Orban pentru atitudinea sa duplicitară, relatează Digi24. Într-un mesaj adresat la 25 martie liderilor europeni, Zelenski i-a transmis lui Orban să se decidă de partea cui este. "Ungaria... vreau să mă opresc aici şi să fiu sincer odată pentru totdeauna. Trebuie să decideţi singuri cu cine sunteţi. Sunteţi un stat suveran. Am văzut acest memorial (la Budapesta, n.red.), despre crime în masă. Am fost acolo cu familia mea. Ascultă, Viktor, ştii ce se întâmplă în Mariupol? Te rog, dacă poţi, mergi pe malul Dunării. Uită-te la pantofii ăia şi vei vedea cum se pot întâmpla din nou uciderile în masă în lumea de astăzi. Asta face Rusia astăzi. Adulţi şi copii. Bunici. Mii. Aceste mii de oameni nu mai sunt. Nu mai e timp să eziţi. Este momentul să te hotărăşti deja. Noi credem în tine. Avem nevoie de sprijinul tău. Credem în poporul tău. Credem în Uniunea Europeană", i-a transmis preşedintele ucrainean liderului de la Budapesta.

Apoi, într-un discurs înregistrat chiar în noaptea dinaintea alegerilor din Ungaria, liderul de la Kiev i-a reproşat lui Viktor Orban că "şi-a pierdut onestitatea" printre contactele sale de la Moscova. "Poporul ucrainean sprijină poporul ungar. Poporul ungar sprijină poporul ucrainean. Ambele popoare preţuiesc pacea şi libertatea. Şi aşa va fi mereu. Vom trăi mereu în bună vecinătate, iar diferenţele dintre noi vor fi punţi care ne vor uni şi mai tare. Politicienii vin şi pleacă, dar adevărul va rămâne. Despre asta vorbesc, despre adevăr, şi întotdeauna voi spune exact ceea ce gândesc. Când mă gândesc la Ungaria, spun Ungaria şi n-am nevoie să îmi ascund gândurile. Asta e onestitatea, care domnului Orban îi e necunoscută. A pierdut-o undeva pe drumul relaţiilor lui cu Moscova", a spus preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb