ÎN DOSARUL LUI MIHAIL TOADER Poşta Română a avut o atitudine pasivă pentru recuperarea prejudiciului

Poşta Română a avut o atitudine pasivă în dosarul lui Mihail Toader, fapt care dovedeşte că "nici actuala conducere nu se preocupă îndeajuns de patrimoniul acesteia", iar în faţa unei instanţe civile nu ar fi avut nicio şansă să recupereze prejudiciul constatat de anchetatori, potrivit Tribunalului Bucureşti, transmit surse din presă.

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, în 9 februarie, pe fostul director al Poştei Române Mihail Toader la zece ani şi şase luni de închisoare, pentru abuz în serviciu, după ce a cumpărat produse informatice de la o firmă din Cipru, la un preţ supraevaluat de 12 ori, prejudiciul fiind de aproximativ de 6,5 milioane euro.

Prin aceeaşi decizie a Tribunalului Bucureşti au fost condamnaţi Emanoil Lepădatu, fost director executiv economic al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), Andrei Marinescu, fost director executiv dezvoltare strategică, şi Vasile Bărbuleţ, fost şef al Departamentului IT în Compania Naţională Poşta Română, toţi trei primind câte zece ani şi şase luni de închisoare, pentru abuz în serviciu.

Conform hotărârii instanţei, cei patru trebuie să achite Companiei Naţionale Poşta Română 6.583.000 de euro, cu dobânda legală aferentă de la data săvârşirii infracţiunii şi până la achitarea integrală a debitului.

Judecătorul care a dat sentinţa în acest dosar a arătat, în motivarea deciziei, că cei patru inculpaţi, în calitate de înalţi funcţionari ai unei importante companii de stat, în loc să apere interesele CNPR, au acţionat în sens contrar, cu rea-credinţă, pentru păgubirea acesteia.

Potrivit motivării, fiecare dintre cei patru inculpaţi a avut rolul său bine definit în săvârşirea infracţiunii, iar în ipoteza în care cel puţin unul dintre ei ar fi refuzat să ia parte la activitatea infracţională, prejudicierea părţii civile ar fi fost împiedicată.

În plus, s-a apreciat că mijloacele folosite de inculpaţi denotă o "înaltă calificare" infracţională, de natură să conducă instanţa la concluzia că aceştia "sunt de o periculozitate deosebită, fapt ce impune aplicarea unei pedepse exemplare în raport de gravitatea infracţiunii săvârşite".

De asemenea, determinant în cuantificarea pedepsei a fost prejudiciul de 6.583.000 euro cauzat CNPR, prejudiciu nerecuperat până în prezent şi nerecuperabil nici în viitor, în condiţiile în care măsurile asiguratorii impuse asupra unor imobile proprietatea inculpaţilor sunt practic insuficiente.

"În condiţiile în care România se zbate într-o insuficienţă acută de fonduri pentru sănătate, pentru învăţământ, pentru infrastructură, inculpaţii, într-un interval extrem de scurt - din iulie până în noiembrie -, au cauzat CNPR acel prejudiciu uriaş, prejudiciu care va fi acoperit într-un mod sau în altul de către contribuabilul român plătitor de taxe şi impozite, contribuabil care aşteaptă, şi este îndreptăţit să o facă, de la înalţii funcţionari care administrează banul public, un nivel de trai mai bun şi nicidecum supunerea acestuia la lipsuri de tot felul de care nu poate fi făcut răspunzător", notează instanţa.

Totodată, instanţa a avut în vedere, la stabilirea cuantumului pedepsei, şi conduita inculpaţilor, atât pe parcursul urmării penale, cât şi cu ocazia cercetării judecătoreşti. În ciuda evidenţei vinovăţiei, inculpaţii au negat infracţiunea, arată instanţa.

În consecinţă, instanţa a apreciat că "scopul educativ şi, mai ales, preventiv al sancţiunii aplicate inculpaţilor poate fi atins prin aplicarea unei pedepse al cărei cuantum va fi la maximum special prevăzut de lege şi bineînţeles cu executarea în regim de detenţie, cuantum care va constitui totodată un serios avertisment pentru cei care se află în prezent în importante funcţii de conducere ale regiilor şi companiilor cu capital majoritar de stat şi care gestionează banul public".

Referitor la acţiunea civilă promovată de CNPR, judecătorul a remarcat "pasivitatea cu care partea civilă s-a remarcat pe parcursul derulării judecăţii, fapt care dovedeşte că nici actuala conducere a CNPR nu se preocupă îndeajuns de patrimoniul acesteia".

"În faţa unei instanţe civile, acţiunea civilă promovată de către CNPR nu ar fi avut practic nicio şansă de reuşită şi, numai graţie activităţii reprezentantului Ministerului Public, acţiunea promovată de către partea civilă urmează a fi admisă, din actele şi lucrările dosarului rezultând că, într-adevăr, aceasta a suferit acel prejudiciu reclamat", a precizat judecătorul.

Instanţa a mai dispus, prin sentinţa din 9 februarie, menţinerea sechestrului pus pe câte două imobile ce aparţin lui Emanoil Lepădatu şi Dan Mihai Toader, pe un imobil al lui Vasile Bărbuleţ şi unul al lui Andrei Marinescu.

Decizia Tribunalului Capitalei nu este definitivă, contesaţia formulată de cei patru foşti şefi din CNPR având termen de judecată la Curtea de Apel Bucureşti în 21 mai.

În decembrie 2014, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată pe Dan Mihai Toader, Emanoil Lepădatu, Andrei Marinescu şi Vasile Bărbuleţ, toţi fiind acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 2008, Dan Mihai Toader, Emanoil Lepădatu, Andrei Marinescu, în calitate de directori, şi Bărbuleţ Vasile, în calitate de şef departament, "şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu în contextul organizării şi derulării achiziţiei şi implementării unor produse informatice de la firma Data Tech Business Solutions Ltd Cipru".

Produsele au fost cumpărate la un preţ supraevaluat de 12 ori, în lipsa fondurilor proprii aferente şi fără îndeplinirea în totalitate a obligaţiilor contractuale de către furnizor, paguba produsă patrimoniului CN Poşta Română fiind estimată la 6.583.000 de euro, arăta DNA.

Anchetatorii susţin că, în realitate, nu a existat o negociere propriu-zisă cu reprezentanţii companiei furnizoare care să ducă la diminuarea considerabilă a preţului produselor achiziţionate, ci s-a urmărit doar întocmirea unor înscrisuri justificative în mod formal. Contractul avea în vedere achiziţionarea unei cantităţi de produse mult mai mari decât necesarul real al companiei.