ÎN DOUĂ SĂPTĂMÂNI DE LA LANSARE Plafonul pentru programul de creditare Kogălniceanu, epuizat

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 14 mai 2013

Plafonul de 16 milioane de lei pentru programul de creditare Mihail Kogălniceanu destinat IMM-urilor, cu dobândă subvenţionată de stat, a fost consumat integral în două săptămâni de la lansare, la mijlocul lunii aprilie, pentru acest program aplicând 1.200 de firme, a declarat ministrul pentru IMM-uri Maria Grapini.

Firmele mici şi mijlocii pot beneficia, prin programul Mihail Kogălnicea-nu, de linii de credit în valoare maximă de 400.000 lei/an, cu dobândă total subvenţionată şi/sau garanţii acordate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

Linia de credit cu dobândă subvenţionată şi/sau, după caz, cu garanţie de stat este de maxim un an, iar perioada de rambursare este stabilită de instituţia de credit care a acordat creditul.

Bugetul alocat programului pentru acest an este de 16,115 milioane de lei, bani gestionaţi de către Ministerul Economiei, pentru acordarea de alocaţii financiare nerambursabile IMM-urilor, sub formă de plată integrală a dobânzii aferente creditelor contractate.

Programul a fost lansat la 15 aprilie, iar plafonul a fost epuizat în două săptămâni.

"Ce înseamnă acest lucru? În primul rând, înseamnă că IMM-urile încep să-şi recapete încrederea în dezvoltarea afacerilor. Cred că un ritm mai rapid de consumare a fondurilor nu a existat pe un proiect concret", a afirmat Grapini, potrivit Mediafax.

Ea a menţionat că a solicitat Minis-terului de Finanţe printr-un memorandum să supliementeze fondurile pentru acest program, estimând un necesar de încă 39 milioane de lei. Solicitarea urmează să fie analizată şi posibil soluţionată la rectificarea bugetară din luna iunie.

În cadrul programului sunt implicate Alpha Bank, Banca Comercială Carpatica, Banca Transilvania, Banc-post, BRD Groupe Societe Generale, CEC Bank, Garanti Bank, OTP Bank România, Pro Credit Bank, UniCredit Ţiriac Bank, Banca Comercială Româ-nă, Piraeus Bank şi Libra Internet Bank.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb