În Franţa este pusă la îndoială legitimitatea datoriei publice

Circul tot mai mare şi pâinea tot mai puţină, cel puţin pentru cei grav afectaţi de măsurile de austeritate din Europa, reprezintă un amestec exploziv pe termen mediu.

O organizaţie cetăţenească din Franţa, Colectivul pentru auditul cetăţenesc al datoriei publice (CAC), a publicat recent o analiză (n.a. "Que faire de la dette?

Un audit de la dette publique de la France", www.audit-citoyen.org) care pune sub semnul întrebării legitimitatea celei mai mari părţi a datoriei publice a Franţei.

În declaraţia de intenţie de pe site, CAC întreabă de unde vine datoria şi, mai ales, dacă a fost contractată în interesul general sau doar pentru beneficiul unei minorităţi deja privilegiate.

Raportul a fost scris de un grup de experţi în finanţele publice, sub coordonarea lui Michel Husson, şi urmăreşte evoluţia datoriei publice din Hexagon în ultimele decade. Autorii consideră că "în toată Europa şi în Franţa este nevoie de o dezbatere democratică urgentă, deoarece răspunsurile la aceste întrebări vor determina viitorul nostru".

Raportul constată creşterea datoriei publice de la 20,7% din PIB în 1980 până la 90,2% în 2012 (vezi grafic), pe fondul deficitelor primare cumulate şi efectul "bulgărelui de zăpadă" declanşat în momentul în care "ecartul critic" devine pozitiv. Acest ecart este diferenţa dintre rata dobânzii pentru datoria publică şi rata creşterii economice.

Conform datelor oficiale de la INSEE (Institutul naţional de statistică şi studii economice) între 1978 şi 2013 nu s-a înregistrat niciun excedent bugetar în Franţa, iar cel mai mic deficit a fost de 0,3% din PIB în 1980.

Un raport recent al Curţii de Conturi din Franţa arată că este puţin probabilă atingerea ţintei de deficit bugetar din acest an (3,8% din PIB), o valoare realistă fiind de cel puţin 4%, după un deficit de 4,2% din PIB în 2013.

Nerealistă este şi reducerea cheltuielilor guvernamentale cu 50 de miliarde de euro până în 2017, după cum arată un articol din cotidianul online The Local.

Circa 11 miliarde de euro ar trebui să reprezinte reducerea cheltuielilor la nivelul administraţiei locale, însă Curtea de Conturi este pesimistă în privinţa obţinerii efectelor scontate, deoarece "este foarte probabil ca autorităţile locale să utilizeze reforma pentru a justifica noi majorări ale taxelor locale".

Datele din raportul CAC arată şi de ce sunt acestea necesare, în condiţiile în care tendinţa de scădere a dobânzilor din perioada premergătoare crizei globale a condus la contractarea unor credite semnificative.

La sfatul binevoitor al unor bănci ca Dexia, oraşele franceze au împrumutat bani pe termen foarte lung, fără să analizeze atent implicaţiile. Studiul CAC ne oferă exemplul oraşului Chambéry, care a împrumutat aproape 7 milioane de euro în 2007 pentru 27 de ani, dobânda din primul an fiind de 2,98%, iar din următorii doi ani de 3,27%. Pentru restul perioadei, dobânda anuală a fost stabilită la 3,27%, în condiţiile în care cursul francului elveţian nu ar fi coborât sub 1,45 CHF/EUR (n.a. formula de calcul apare în pagina 18 a raportului). Dar francul s-a apreciat semnificativ faţă de euro, iar nivelul dobânzii anuale pentru creditul obţinut de Chambéry a ajuns la 12,7% în martie 2014. "În special Dexia a oferit acest gen de împrumuturi, care i-au permis să speculeze asupra valorii francului elveţian", se mai arată în raport.

Despre datoria guvernamentală, studiul CAC arată că "aceasta nu poate fi explicată prin creşterea cheltuielilor publice", deoarece tendinţa din perioada 1978 - 2013 a fost de scădere a lor, dar pe fondul declinului semnificativ al veniturilor bugetare, generat de reducerea impozitelor pentru marile corporaţii şi a persoanelor fizice cu venituri foarte mari.

Estimările economiştilor francezi arată că menţinerea ratelor de impozitare existente în urmă cu 30 de ani ar fi determinat în prezent un nivel al datoriei publice mai redus cu 24 de puncte procentuale din PIB (circa 488 de miliarde de euro) faţă de cel actual.

Autorii raportului acuză, de asemenea, politica "francului puternic" din anii "90, premergătoare aderării la moneda unică, pentru dobânzile ridicate din acea perioadă, care au favorizat declanşarea unui efect al "bulgărelui de zăpadă" asupra datoriei publice.

Studiul CAC arată că impactul cumulat al "cadourilor fiscale" şi al dobânzilor excesive asupra datoriei publice este de 53% din PIB, adică circa 1,077 trilioane de euro, iar fără acestea datoria publică ar fi fost de 43% din PIB în 2012, în loc de peste 90%.

Concluzia raportului, că "59% din datoria publică provine din cadourile fiscale şi din dobânzile excesive", poate avea un efect deosebit nu doar în Franţa ci şi în alte ţări supraîndatorate din zona euro, fiind posibilă evaporarea subită a oricărei susţineri pentru programele de austeritate.

Dimensiunea actuală a datoriei publice la nivel global, mai ales în ţările dezvoltate, l-a determinat pe analistul financiar Martin Armstrong să declare că "nu există soluţii fără un default masiv", deoarece "niciun guvern nu şi-a plătit vreodată integral datoriile, cu excepţia României".

Avantajul istoric de care am beneficiat imediat după eliminarea regimului Ceauşescu, după o perioadă îndelungată de austeritate, ridică, şi la noi, semne de întrebare asupra legitimităţii datoriei publice actuale.

Cât reprezintă "cadourile fiscale" şi unde sunt responsabilii? Câte fonduri s-au risipit aiurea în numele îmbunătăţirii infrastructurii, dar fără rezultate palpabile?

De ce mai există Curtea de Conturi, dacă această instituţie, care se mândreşte cu "exercitarea funcţiei de control asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public", se limitează la publicarea tardivă a unor rapoarte fără finalitate?

Deocamdată guvernul se mândreşte cu încrederea de care beneficiază pe pieţele internaţionale, reflectată de costurile de finanţare aflate la minime istorice, o evoluţie "ajutată" şi de politica monetară relaxată a BNR.

Însă mândria are toate şansele să fie de scurtă durată, având în vedere avertismentele recente ale Băncii Angliei privind iminenţa unei creşteri a dobânzilor. Când dobânzile internaţionale vor creşte, va dispărea şi "avantajul competitiv" de care se bucură autorităţile noastre în prezent, iar "bulgărele de zăpadă" va începe să se rostogolească din nou.

Oare nu avem şi noi dreptul, pe lângă acela de a ne "alege" conducătorii, să ştim ce parte a datoriei publice, contractată în numele nostru, este lipsită de legitimitate?