ÎN PRIMA JUMĂTATE A ANULUI,  Poliţiştii au destructurat 33 de grupări infracţionale specializate în trafic de persoane

S.I.
Anticorupţie / 30 iulie 2017

Poliţiştii au destructurat 33 de grupări infracţionale specializate în trafic de persoane

Poliţia Română, prin structurile de combatere a traficului de persoane, a efectuat, în primul semestru al acestui an, 354 de percheziţii domiciliare, pentru destructurarea a 33 de grupări infracţionale specializate în trafic de persoane, formate din peste 300 de membri.

Au fost arestate preventiv peste 200 de persoane.

La nivelul fiecărei structuri de combatere a criminalităţii organizate din cadrul Poliţiei Române funcţionează structuri de combatere a traficului de persoane, care desfăşoară permanent activităţi pentru identificarea şi destructurarea reţelelor infracţionale, specializate în traficul de persoane şi de migranţi, potrivit News.ro.

Astfel, sub coordonarea Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate a Poliţiei Române, în primele şase luni ale anului 2017, poliţiştii au înregistrat 265 de sesizări penale din acest domeniu (plângeri, denunţuri, sesizări din oficiu).

În urma activităţilor de administrare a probatoriului, 213 persoane au fost reţinute, 201 au fost arestate preventiv, iar faţă de alte 50 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Poliţiştii au organizat 87 de acţiuni operative şi au efectuat 354 de percheziţii domiciliare, iar pentru recuperarea prejudiciilor cauzate, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra unor bunuri, în valoare totală de 14.114.000 de lei.

Au fost ridicaţi, în vederea confiscării, 846.740 de lei, 506.340 de euro, 10.070 de USD, 8 arme de foc şi 136 de muniţii.

În cadrul activităţilor, au fost destructurate 33 de grupări infracţionale, 308 membri ai acestora fiind cercetaţi, dintre care 163 au fost arestaţi preventiv.

La acţiunile desfăşurate au participat poliţişti din cadrul structurilor de combatere a traficului de persoane, care au beneficiat de sprijinul celorlalte structuri centrale şi teritoriale ale Poliţiei Române.

De asemenea, s-a cooperat cu structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Activităţile desfăşurate de poliţiştii specializaţi în combaterea traficului de persoane au avut loc în cadrul unor dosare penale aflate în instrumentarea DIICOT.

Astfel, doar în 19 iunie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi procurorii DIICOT Piteşti, împreună cu cei ai Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrulIGPR, au efectuat 71 de percheziţii domiciliare pentru probarea activităţii infracţionale a 52 de persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de trafic de persoane în vederea exploatării sexuale, proxenetism şi spălare de bani.

Acţiunea s-a înscris într-o serie mai amplă de activităţi desfăşurate în cadrul Echipei Comune de Anchetă, constituite între autorităţile judiciare din România, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord şi Regatul Belgiei.

Pentru probarea activităţii infracţionale a celor patru grupuri infracţionale organizate, s-a acţionat coordonat în România, Marea Britanie, Belgia, Elveţia şi Cehia, fiind efectuate 20 de percheziţii domiciliare.

Activitatea infracţională se desfăşura, atât în România, cât şi în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Belgia, Elveţia, Germania, Cehia şi Spania.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2009, membrii celor 4 grupuri infracţionale organizate ar fi recrutat prin inducere în eroare sau ar fi determinat mai multe tinere la practicarea prostituţiei în Elveţia, Germania, Marea Britanie, Belgia, Cehia şi Spania (zona Ibiza). Banii astfel obţinuţi ar fi fost folosiţi la cumpărarea de bunuri pe numele membrilor grupurilor infracţionale organizate sau pe numele unor persoane din anturajul acestora.

Din cercetările efectuate, au rezultat indicii că persoanele în cauză ar fi obţinut din activitatea infracţională importante sume de bani, doar prin transferuri bancare obţinând circa 5.000.000 de euro.

În urma percheziţiilor efectuate la membrii grupării de pe teritoriul României, au fost depistaţi 40 de membri ai grupărilor, toţi fiind reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv.

Au fost ridicaţi 151.910 euro, 170.483 de lei, 30.100 de franci elveţieni, 720 de dolari americani, 3.800 de coroane suedeze, 24 de laptop-uri, 92 de smartphone-uri, 9 tablete, 500 de grame de aur, în bijuterii, un grinder, un pistol cu aer comprimat şi 4 cartuşe de carabină deţinute ilegal, 34 de ceasuri de lux, în valoare estimată de circa 210.000 de euro.

De asemenea, s-a instituit sechestru asigurător pe două terenuri (estimate la circa 100.000 de euro), opt autoturisme de lux (estimate la 200.000 de euro) şi opt imobile (estimate la 1.200.000 de euro).

Eurojust a asigurat suportul operaţional şi financiar necesar constituirii şi desfăşurării activităţilor operaţionale aferente acestei echipe.

Europol a facilitat schimbul de informaţii între statele implicate prin organizarea de întâlniri operaţionale şi a oferit sprijin analitic inclusiv prin prezenţa unui birou mobil în România, pe durata acţiunii.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Argeş şi al jandarmilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb