Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, a înregistrat un profit net consolidat în valoare de 20,8 milioane USD în primele 9 luni ale anului 2016, în creştere cu 41% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2015, potrivit unui comunicat de presă al companiei. Rezultatul operaţional consolidat (EBITDA) a consemnat, de asemenea, o creştere cu 33% în primele 9 luni ale anului 2016 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015, ridicându-se la peste 121 milioane USD.
Evoluţia indicatorilor financiari a fost influenţată în mod pozitiv de marjele de rafinare, care s-au îmbunătăţit în anul 2016, iar în primele 9 luni ale anului marja brută de rafinare fiind cu 10% mai mare decât cea din aceeaşi perioadă a anului trecut.
În condiţiile unei producţii a rafinăriei Petromidia de peste 3,8 milioane tone de materie primă în primele 9 luni ale anului 2016, vânzările diviziei de rafinare au marcat o creştere cu 4% pe piaţa internă, în timp ce vânzările la export au scăzut, pe fondul diminuării cererii din piaţa de profil.
În primele 9 luni ale anului 2016, prin diviziile de rafinare şi petrochimie, compania a exportat o cantitate totală de produse de 1,7 milioane tone, în principal către partenerii din regiunea Mării Negre. Rompetrol Rafinare este cel mai mare exportator de produse petroliere al României şi al doilea exportator la nivel naţional.
Prin derularea operaţiunilor sale, Rompetrol Rafinare a continuat să fie un contribuabil important la bugetul de stat al României, plătind peste 951 milioane USD în primele 9 luni ale anului 2016. Grupul KMG International a plătit, începând din anul 2007, peste 13 miliarde USD la bugetul de stat al României.
Actionarul majoritar al companiei Rompetrol Rafinare este grupul KMG International, statul român având 44,69% din acţiuni. Deţinerile acţiunilor Rompetrol Rafinare se reflectă automat asupra companiilor pe care societatea le controlează, direct şi indirect, şi anume Rompetrol Rafinare, care operează rafinăria Petromidia, rafinăria Vega, şi divizia de petrochimie, Rompetrol Downstream, care operează reţeaua de benzinării a Grupului şi Rom Oil, reţeaua de depozite.
• Cantitatea de materie primă procesată de rafinăria Petromidia a fost de 3,89 milioane tone
Profitul operational EBITDA pe segmentul de rafinare s-a ridicat la 69,2 milioane USD în primele 9 luni din 2016, în creştere cu 17% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Cantitatea de materie primă procesată de rafinăria Petromidia a fost de 3,89 milioane tone în primele 9 luni ale anului 2016, în scădere cu 5,3% comparativ cu aceeaşi prioadă a anului trecut, pe fondul opririi controlate a instalaţiilor de producţie în perioada 22 august - 18 septembrie 2016, pentru efectuarea lucrărilor tehnice şi mecanice necesare operării acestora în condiţii de siguranţă.
Gradul de utilizare a capacităţii de rafinare a fost, astfel, de 80,48% în primele 9 luni ale anului 2016, în scădere cu aproximativ 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Rafinăria Vega a procesat o cantitate totală de materie primă de peste 256 mii tone în primele 9 luni ale anului 2016, în creştere cu 1,67% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015, când au fost procesate 252 mii tone. Gradul de utilizare a capacităţii de rafinare a platformei Vega a fost de 103,5% în primele 9 luni ale anului 2016, în creştere cu 1,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Producţia totală de polimeri a diviziei de petrochimie a fost de peste 108 mii tone în primele 9 luni ale anului 2016, în scădere cu 5% faţă de perioada similară a anului trecut. Cantitatea totală vândută de companie pe acest segment s-a cifrat la 137 mii tone, în primele 9 luni din 2016, în scădere cu 5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2015.
Segmentul de petrochimie este unicul producător de polipropilenă din România, reuşind constant să îşi majoreze cota de piaţă şi pe categorile secundare de produse. Strategia sa dinamică de dezvoltare asigură companiei o poziţie competitivă pe piaţa internă dar şi pe cea regionala, în zona Mării Negre şi a Mării Mediterane, Europa Centrală şi de Est.
Pe segmentul de distribuţie, rezultatul operaţional EBITDA s-a cifrat la 46,7 milioane USD în primele 9 luni din 2016, în creştere cu 10% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2015. În primele 9 luni ale anului 2016, cifra de afaceri brută pe segmentul de distribuţie de peste 1,6 miliarde USD a scăzut cu 8% comparativ cu perioada similară a anului 2015, pe fondul scăderii cotaţiilor internaţionale la produsele petroliere.
În primele 9 luni ale anului 2016, cotatiile Platts (FOB Med Italy-mean), exprimate în moneda de referinţă, USD, au fost în medie cu 24% mai mici pentru benzină şi cu 28% mai mici pentru motorină. Accizele s-au păstrat la acelaşi nivel din anul 2015, atât la benzină cât şi la motorină, astfel, preţurile preţurile practicate de Rompetrol în staţiile proprii au scăzut cu 12% pentru benzină şi cu 15,5% pentru motorină în primele 9 luni ale anului 2016 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2015.
Vânzările de carburanţi au consemnat o creştere semnificativă pe segmentul en-gros (+12% în primele 9 luni ale anului 2016 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut), în timp ce vânzările pe segmentul retail au crescut cu 2% în primele 9 luni din 2016 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015.
La sfârşitul lunii septembrie 2016 segmentul de distributie al Rompetrol Downstream cuprindea 729 puncte de comercializare, incluzând reţeaua de staţii proprii, staţii partener operate de client şi dealeri, staţii mobile. Activităţile de retail ale KMG International sunt desfăşurate în peste 1.000 de puncte de distribuţie carburanţi deţinute şi operate în ţări precum România, Georgia, Bulgaria, Moldova. KMG International, prin intermediul companiei Rompetrol Downstream, a continuat modernizarea staţiilor existente, investiţiile de până acum fiind de peste 7 milioane USD.