ÎN PRIMELE NOUĂ LUNI,  KMG International a obţinut o creştere cu 11% a rezultatului operaţional

Adina Lateş
Companii / 21 octombrie 2015

Grupul KMG International, parte a companiei naţionale de petrol şi gaze din Kazakhstan - KazMunayGas, a reuşit să obţină în primele nouă luni ale acestui an o creştere de 11% a rezultatului operaţional şi un profit net de 11,4 milioane USD, faţă de o valoare negativă de 30 milioane USD în perioadă similară din 2014, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

"În contextul în care sectorul de rafinare a fost puternic afectat de criza financiară, strategia noastră pe termen lung a vizat extinderea şi modernizarea rafinăriei Petromidia Năvodari, dezvoltarea segmentului de retail în România, Bulgaria, Moldova şi Georgia, dar şi a celui de trading în Turcia, Franţa, Spania sau Singapore" declară Zhanat Tussupbekov, directorul general al KMG International.

Conform sursei citate, grupul a înregistrat în primele nouă luni ale anului un rezultat operaţional (EBITDA) de 136,1 milioane USD, în creştere cu 11% faţă de nivelul consemnat în perioada similară din 2014. În perioada iulie - septembrie, profitul operaţional s-a ridicat la 54,1 milioane USD.

Pe fondul deprecierii majore a materiilor prime (ţiţei) şi a produselor finite, cifra de afaceri brută înregistrată de Grup în acceaşi perioadă a scăzut cu 25%, de la aproximativ 10,3 miliarde USD la 7,7 miliarde USD.

Cantitatea de materie primă procesată de cele 3 unităţi de producţie ale KMG International (rafinăria Petromidia Năvodari, rafinăria Vega Ploieşti şi divizia de petrochimie) în perioada ianuarie - septembrie a fost de 4,5 milioane tone, în creştere cu 11%.

"În acelaşi timp, vânzările de produse finite (trading, exporturi) realizate de entităţile Grupului către staţiile Rompetrol şi partenerii comerciali din regiunea Mării Negre şi a Mării Mediterane s-au majorat cu 6%, pana la un nivel de 5,6 milioane tone. Peste 36% din această cantitate a fost livrată prin subsidiarele din România, Georgia, Moldova, Bulgaria, iar restul prin casa de trading - KMG Trading Elveţia şi Dyneff Franta - Spania", se mai arată în comunicat.

Reprezentanţii KMG Internaţional anunţă că exporturile Rompetrol Rafinare pe plan regional s-au apreciat în primele nouă luni ale anului cu circa 28% (peste 350.000 de tone). Cu o capacitate de procesare de peste 5 milioane tone de materie primă/an, Petromidia Năvodari este principalul activ al companiei Rompetrol Rafinare si al KMG International, fiind cea mai mare rafinărie din Romania şi una dintre cele mai moderne unităţi de profil din zona Mării Negre.

Rompetrol Rafinare a oprit, în perioada 11 octombrie - 20 noiembrie, activitatea rafinăriei Petromidia şi a diviziei de petrochimie în vederea desfăşurării reviziei generale programate, ce are loc o dată la 5 ani. Nivelul total al lucrărilor şi investiţiilor care vor fi realizate în această perioadă este estimat la 77,5 milioane USD.

În comunicat se mai precizează că, pe plan intern, vânzările de produse finite ale Grupului prin subsidiarele Rompetrol Rafinare, Rompetrol Downstream şi Rompetrol Gas au atins în primele noua luni un volum de circa 1,76 milioane tone, în crestere cu 3% faţă de indicele obţinut în perioada similară din 2014. Reţeaua de distribuţie a carburanţilor Rompetrol in Romania este formată din peste 740 de puncte de alimentare (staţii Rompetrol, Partener Rompetrol, Rompetrol Expres, baze interne de 9 şi 20 mc), 230 de staţii distribuţie GPL auto, 9.000 de puncte de distribuţie butelii, 3 staţii de îmbuteliere GPL la Constanţa, Arad şi Bacău, dar si 8 depozite (Arad, Craiova, Mogoşoaia, Simleul Silvaniei, Vatra Dornei, Zărneşti, Onesti şi unul în incinta rafinăriei Petromidia).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb